|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Investitorii străini nu sunt atraşi de Vâlcea 

Investitorii străini nu sunt atraşi de Vâlcea

Conform datelor statistice oferite de Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea foarte puţini cetăţeni străini îşi asumă răspunderea de a face afaceri în România. Astfel, foarte puţine societăţi care sunt înmatriculate la Registrul Comerţului au participare străină la capitalul social subscris. Prefectul Anuţa Handolescu a semnalat încă de anul trecut lipsa investitorilor de pe piaţa vâlceană.

477 de societăţi au fost înscrise la Registrul Comerţului Vâlcea

Conform datelor centralizate de Oficiul registrului Comerţului Vâlcea din anul 1991 şi până în prezent în judeţul Vâlcea au fost înscrise în baza de date 477 de societăţi comerciale cu capital străin, ceea ce reprezintă mai puţin de 0,4% din totalul firmelor străine înmatriculate în România. Valoarea totală a capitalului social subscris de companiile străine este astfel de aproximativ 60 de milioane de lei noi, circa 51,4 milioane de dolari şi 39 de milioane de euro.

Investiţii străine de 9400 de euro

Conform datelor centralizate pentru primul trimestru al anului la Vâlcea în luna martie 2006 au fost înmatriculate 11 societăţi comerciale, valoarea capitalului social subscris fiind de 124 de milioane de lei vechi, 3566 de dolari şi 2743 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 9.400 de euro. Este însă o situaţie mai bună faţă de luna februarie, când valoarea capitalului social subscris a fost de 4.800 de euro şi mult mai bună faţă de ianuarie 2006, când s-au consemnat numai două înmatriculări de societăţi comerciale cu participare străină, fiind subscrişi doar 1.000 de euro. La nivel naţional în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 2.924 de companii, faţă de 2.791 în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar capitalul social subscris cu participare străină a fost de 297 de milioane de euro. În schimb, investiţiile străine directe au fost în primul trimestru al acestui an de 1.720 de milioane de euro, cu 128% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Cifre îngrijorătoare pentru autorităţi

În luna ianuarie 2006, numai două societăţi comerciale cu participare străină s-au încumetat să investească în judeţul Vâlcea, conform datelor obţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea de la Banca Naţională a României şi Agenţia Română pentru Investiţii Străine. La începutul anului au fost astfel înmatriculate doar două societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Valoarea capitalului social total subscris de cele două firme este de aproximativ 1.000 de euro, iar autorităţile consideră că acestea sunt cifre destul de îngrijorătoare. În acest an valoarea investiţiilor străine directe a crescut însă faţă de anul trecut la nivel de ţară. S-a considerat îbnsă că această creştere nu a rezultat însă preponderent ca urmare a afluxului de noi investiţii străine, ci mai ales în urma investitorilor care au deja afaceri în România şi au decis să aloce bani mai mulţi pentru ele. Astfel, cea mai importantă componentă a investiţiilor străine directe a inclus împrumuturile acordate de companiile străine structurilor afiliate în România.

Zona Sud – Vest Oltenia – pe ultimul loc în privinţa investiţiilor străine

Prezenţi la Vâlcea în cursul acestui an, reprezentanţii Agenţiei Române de Investiţii Străine şi ai Asociaţiei de Standardizare din România s-au declarat şi ei îngrijoraţi în legătură cu volumul foarte mic de investiţii străine în Vâlcea şi în ţară, în general. Florin Vasilache, membru al Agenţiei Române de Investiţii Străine a spus că obiectivul major al strategiei de dezvoltare a judeţului Vâlcea ar fi atragerea de investiţii străine. Zona de Sud-Vest Oltenia este pe ultimul loc în ceea ce priveşte investiţiile străine, iar judeţul Vâlcea se situează pe locul 30. În urma analizei efectuate de specialiştii de la Agenţia Română de Investiţii Străine, Asociaţia de Standardizare din România şui cei de la  Camera de Comerţ Vâlcea au fost identificate punctele slabe ale zonei de sud a României iar în urma acesteia s-a făcut o propunere către Consiliului Judeţean Vâlcea în vederea constituirii unui program de strategie investitţonală.

Leave a Response