|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Călimăneştiul se înfrăţeşte cu o staţiune din Turcia 

Călimăneştiul se înfrăţeşte cu o staţiune din Turcia

În vederea promovării turismului staţiunea vâlceană Călimăneşti – Căciulata se va înfrăţi cu un oraş turcesc aflat pe malul Mării Egee. În acest sens consulul general Mircea Neaţă, de la Consulatul General al României la Izmir a organizat în aceste zile o întâlnire între primarii celor două localităţi turistice. Primarul staţiunii Davutlar, Uysal Tuncay a invitat în Turcia în perioada 10-15 iunie o delegaţie condusă de primarul Călimăneştiului, Ilie Amuzan. „În cursul mai multor întâlniri de lucru pe care le-am avut cu domnul Uysal Tuncaz, primarul oraşului Davutlar şi cu alţi edili ai oraşului a fost reiterată dorinţa gazdelor de a realiza o acţiune de înfrăţire cu o localitate din România. S-a solicitat sprijin pentru găsirea unui partener dispus să se angajeze în materializarea acestui proiect, care poate fi benefic reciproc, nu numai pe plan edilitar, dar şi în cel al relaţiilor interumane, al schimburilor turistice sau de altă natură. Cunoscând specificul oraşului Călimăneşti şi luând în calcul beneficiul am avansat propunerea ca oraşul dumneavoastră să devină un posibil partener pentru concretizarea unei înfrăţiri.” – a precizat consulul general Mircea Neaţă. Primarul Călimăneştiului, Ilie Amuzan a spus că în aceste zile, când delegaţia vâlceană se află deja în Turcia se va creiona şi actul oficial care va consfinţi înfrăţirea dintre cele două localităţi. Primăria de la Davutlar plăteşte toate cheltuielile de sejur ale delegaţiei de la Călimăneşti.  

Leave a Response