|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

CS Municipal putea ajunge în Liga lui Mitică de pe poziţia a patra a clasamentului 

CS Municipal putea ajunge în Liga lui Mitică de pe poziţia a patra a clasamentului

Ultima etapă a eşalonului secund la fotbal părea să fi liniştit total apele. Petrolul Ploieşti şi FC Bihor Oradea au reuşit să îşi obţină dreptul de promovare de pe prima, respectiv a doua poziţie a clasamentului. La Ploieşti şi Oradea fanii au sărbătorit alături de tehnicieni şi jucători şi şampania a curs în valuri. Numai că, surpriză, în primul eşalon vor ajunge numai petroliştii pentru că echipa patronată de Marius Vizer, un puternic om de afaceri, nu a primit licenţa din partea Federaţiei Române de Fotbal. În aceste condiţii, următoarea clasată, Dacia Mioveni, a aflat că revine în Liga I după o pauză de câţiva ani şi Argeşul va avea din nou fotbal la nivel înalt, chiar dacă echipa fanion a judeţului (FC Argeş) rămâne tot în Liga a II-a. Mai mult decât atât, la masa bogaţilor are şanse mari să ajungă şi a patra clasată în Seria a II-a a eşalonului inferior, FC Sibiu, formaţie care va beneficia de retrogradarea Universităţii Craiova, a Politehnicii Iaşi şi a Gloriei Bistriţa. Sibienii au primit licenţa şi sunt la concurenţă cu Delta Tulcea, formaţie care a activat în prima serie şi care încă aşteaptă veşti de la Comisia de Licenţiere a FRH.

Ghinionistul Deaconescu

La FC Bihor Oradea a jucat în acest sezon competiţional şi Mihai Deaconescu, produs sută la sută al fotbalului vâlcean. Miţă a jucat în campionatul trecut la CS Municipal dar nu a mai continuat colaborarea cu formaţia din Zăvoi. Copilul tehnicianului Gicu Deaconescu a fost la un pas să ajungă în primul eşalon, după prestaţii excelente la gruparea orădeană dar a fost stopat de decizia Comisiei de Licenţiere. Şi CS Municipal putea spera la mult mai multe în acest campionat, în condiţiile în care a terminat campionatul la 14 puncte distanţă de FC Sibiu, echipa care ajunge la masa bogaţilor de pe poziţia a patra a clasamentului. Vă reamintim că formaţia vâlceană a pierdut multe puncte în primele etape ale sezonului, atunci când lotul a fost format numai din juniori dar şi spre finalul turului când elevii lui Alexandru Tudor şi-au bătut joc de multe puncte.

Mulţi au fost, puţini rămân la CSM

Din actualul lot al echipei CS Municipal vor mai rămâne puţini fotbalişti care vor face parte din echipă şi pentru noul sezon competiţional. Având în vedere că vor evolua cel mai probabil în Liga a II-a, Universitatea Craiova şi Politehnica Timişoara îşi vor chema la „vatră” pe jucătorii pe care i-au împrumutat la gruparea din Zăvoi, Gogoşoiu şi Ionuţ Popescu (Craiova), respectiv Florin Sandu şi Ganea (Timişoara). Ganea a fost căpitanul vâlcenilor în returul de campionat dar sunt şanse mici ca oficialii timişoreni să-i prelungească împrumutul. De asemenea, Geantă, unul dintre golgheterii echipei, este împrumutat de la Damila Măciuca, formaţie care a câştigat campionatul în Liga a IV-a şi care se va bate pentru promovarea în eşalonul al treilea. În mod normal el va rămâne la CS Municipal, cel mai probabil în coproprietate. În fine, sunt şi alţi fotbalişti trecuţi de prima tinereţe sportivă care, probabil, vor părăsi echipa din Zăvoi, Mitu, Balauru şi Rădoi fiind numele vehiculate până în acest moment. La capitolul „achiziţii” încă nu este nimic sigur dar conducerea echipei CS Municipal negociază cu mai mulţi fotbalişti. Din păcate, sunt şanse mici ca echipa vâlceană să se implice în lupta pentru promovarea în primul eşalon, după spusele tehnicianului Laurenţiu Tudor. „Trebuie să fim realişti. CS Municipal este o echipă în reconstrucţie. Vom încerca să găsim fotbalişti tineri, de perspectivă şi dornici de afirmare. Dacă vom avea şanse, ne vom implica în lupta pentru primele locuri. Este important ă începem bine campionatul.” Tudor a mai spus că îşi doreşte şi un stagiu de pregătire în străinătate: „Sunt adeptul unui cantonament în străinătate, pentru a avea parte de terenuri bune de antrenament şi de joc şi mai ales pentru a avea adversari de valoare în partidele amicale”.

Handbal feminin, echipa naţională
Grupa României e completă, vine şi Grecia

Naţionala de handbal feminin a Greciei s-a calificat în grupa a 2-a preliminară a Campionatului European din 2012. Potrivit tragerii la sorţi şi conform regulamentului, patru echipe au disputat o dublă manşă pentru calificarea în preliminarii, la un turneu în Marea Britanie, câştigătoarele urmând a evolua în grupa a 2-a, a României, respectiv a 3-a. Pentru calificarea în grupa a 2-a s-au luptat Israel şi Grecia. Grecia a învins, cu 30-25, iar sâmbătă a cedat, cu 23-27, obţinând calificarea la doar un gol diferenţă, 53-52. Naţionala României va debuta în preliminarii, în deplasare, cu Grecia, în 19 sau 20 octombrie, pentru ca ultima partidă din grupa a 2-a s-o dispute, tot în deplasare, în 30-31 mai 2012, cu Portugalia.Turneul final al CE din 2012 va avea loc în Olanda, între 4 şi 16 decembrie, cu participare a 16 echipe naţionale. În preliminarii vor participa 30 de echipe naţionale, din care 14 se vor alătura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de naţiune organizatoare, respectiv Norvegia, deţinătoarea titlului european.La turneul final se califică primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obţine automat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).

Leave a Response