|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi deputatul Samoil Vâlcu se duelează în… drepturi la replică 

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi deputatul Samoil Vâlcu se duelează în… drepturi la replică

• Ion Cîlea: „Vâlcu se bagă ca musca-n lapte în chestiuni care îi depăşesc puterea de înţelegere”

Spre deosebire de ceilalţi colegi ai săi de partid care-i reprezintă pe democrat-liberalii vâlceni în Parlamentul României, deputatul Samoil Vâlcu are două mari calităţi. Una – să se bage ca musca-n lapte în chestiuni care îi depăşesc puterea de înţelegere, iar cealaltă – de a mistifica adevărul arborând cu seninătate dezagreabilă impresia că se pricepe la probleme de infrastructură.

În ultimul său comunicat pe care l-a pus la dispoziţia presei, domnul deputat lansează o „reţetă” mincinoasă cu privire la aşa-zisa apartenenţă a proiectelor de reabilitare a drumurilor judeţene 651 B, Bălceşti – Goruneşti – limită judeţul Olt, şi, respectiv, DJ 648, Ioneşti – Olanu – limită judeţul Olt. Domnia sa mă acuză voalat că mi-aş aroga merite pe care nu le am în modernizarea (nu reabilitarea, domnule deputat!) celor două drumuri de care, chipurile, s-ar fi ocupat alţii înainte de 2008.

Necunoaşterea realităţilor îi joacă deputatului Vâlcu şi de astădată feste care îl pun în postura de măsluitor al unor adevăruri. Spre ştiinţa sa, îl informez că, în cazul DJ 651 B, proiectul s-a refăcut în totalitate după ce am fost ales preşedinte. Contractul de finanţare încheiat între Consiliul Judeţean Vâlcea, reprezentat de mine în calitate de preşedinte, şi Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice (MDLP) plus Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, a fost semnat la data de 6 august 2009 şi, în aceeaşi zi, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Pentru a corecta amnezia domnului Vâlcu, mă văd obligat să-i amintesc că la data sus-amintită se împlinise deja un an de când obţinusem mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea!

Cât priveşte modernizarea DJ 648, Ioneşti – Olanu – limită judeţul Olt, stimabilul deputat încurcă şi mai tare lucrurile. Acest proiect a fost iniţiat şi elaborat tot în timpul mandatului meu, iar pe contractul de finanţare al acestui drum şi-a pus semnătura şi doamna ministru al MDRT, Elena Udrea, fără altă contribuţie, dând doar undă verde semnăturii mele de derulare a procedurilor premergătoare începerii lucrărilor. Evenimentul a avut loc în primăvara acestui an când … cine era, domnule deputat, preşedinte al Consiliului Judeţean? Ghici, ciupercă, ce e?

Datul cu părerea ca să se afle în treabă a devenit o practică jenantă pentru deputatul Samoil Vâlcu. A, da, cu totul altfel ar sta lucrurile dacă s-ar implica în rezolvarea problemelor grave din domeniul sănătăţii cu care deputatul este familiarizat. De câteva zile, guvernanţii au spus că vor bloca decontarea medicamentelor incluse în programele naţionale. Este vorba despre acele medicamente pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, cancer, hemofilie, transplant. A auzit cineva reacţia deputatului Samoil Vâlcu la această măsură draconică, aberantă şi inumană? Nu! Farmacistul se ocupă vârtos şi exclusiv de infrastructura judeţului unde, din păcate, dă „din groapă în groapă”. Normal, dacă nu se pricepe!

Dr.ing. Ion Cîlea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Replică la replica domnului Ion Cîlea:

• Samoil Vâlcu: „Butoiul gol face zgomot mare! Domnule Cîlea, înţelegeţi, judeţul nostru nu va da niciodată înainte cu un om lipsit de viziune ca dumneavoastră!”

Libera exprimare este un drept câştigat de toţi românii, iar eu o sa mă folosesc întotdeauna de acest lucru. În plus, restabilirea adevărului este condiţie obligatorie faţă de cei care mi-au dat votul. Ca să fiu mai concret şi ca să fiu sigur că dl preşedinte al CJ Vâlcea poate înţelege, voi fi simplu în exprimare. Constat cu compasiune faţă de acest domn, că nu cunoaşte sensul unor cuvinte. Probabil le-a auzit la televizor şi crede că e „cool” dacă le foloseşte.
Îmi place să constat că nu m-am înşelat în ceea ce-l priveşte pe domnul Cîlea: are impresia că cei din jurul său sunt doar nişte copii, fără experienţă, iar dumnealui, comunist cu state vechi şi metehne din acea perioadă, imposibil de vindecat, simte nevoia să dea în continuare lecţii. Să-i certe pe alţii, ca un atotştiutor ce se crede. Domnule Cîlea, înţelegeţi, judeţul nostru nu va da niciodată înainte cu un om lipsit de viziune ca dumneavoastră!

Repet ce v-am mai spus, meritele realizării unor proiecte de anvergură nu sunt ale dumneavoastră, ci ale unor persoane, o întreagă echipă. Acestora trebuie să le aducem laude. În plus, aşa cum vă cunoaşte o lume întreagă şi dacă iau în considerare ce spun colegii dumneavoastră de partid, vă este greu să găsiţi singur şi locul în care trebuie să semnaţi un contract cu finanţare europeană fără ca un subordonat să vă ajute!
Lecţiile pe care încercaţi să ni le predaţi nu vă prind, aşa că nu mai faceţi pe învăţătorul! Nici lecţiile de democraţie nu sunt credibile, venind de la dumneavoastră, pentru că acest concept nu vă este familiar, aşa că lăsaţi-o baltă…
Nu cred că dumneavoastră aveţi capacitatea intelectuală de a-mi evalua mie calităţile. Nu cred că vă permiteţi. De asemenea, nu cred că sunteţi în măsură să-mi stabiliţi agenda problemelor de care trebuie să mă ocup eu ca parlamentar. Vă sfătuiesc doar atât: nu-mi purtaţi de grijă! Are cine.
Dumneavoastră, domnule Cîlea, ocupaţi-vă să pricepeţi cum se fac proiectele care pot moderniza judeţul. Succes!

Samoil Vîlcu
Deputat PDL

 

Leave a Response