|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului va intra în ADI pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor 

• După ani de refuzuri şi amânări,

Primăria Râmnicului va intra în ADI pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor

Vineri, 12 august 2011, consilierii locali sunt chemaţi să aprobe propunerea primarului Râmnicului, Romeo Rădulescu, de asociere cu Consiliul Judeţean Vâlcea şi cu alte localităţi din judeţ, în vederea înfiinţării Asociaţei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din judeţul Vâlcea. Contribuţia în numerar a municipiului Râmnicu Vâlcea la constituirea patrimoniului iniţial al ADI pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din Vâlcea va fi în cuantum de 300 lei. Tot vineri, consilierii vor mai aproba documentul de poziţie privind integrarea şi operarea facilităţilor ISPA, realizate de municipiul Râmnicu Vâlcea, în proiectul „Sistem Integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”.

În data de 4 august 2011, Consiliul Judeţean Vâlcea a transmis Primăriei Râmnicului o adresă ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii primăriei, Instituţiei Prefectului şi CJ Vâlcea. Atunci, primarul Romeo Rădulescu a făcut un pas înapoi şi a renunţat la gândul de a boicota constituirea acestei asociaţii din domeniul salubrizării. După câteva ore de discuţii pe această temă, Consiliul Judeţean a reuşit să pice la pace cu Primăria Râmnicului, în sensul că au fost clarificate toate punctele considerate divergente. Şi de data aceasta, Consiliul Judeţean a cedat în faţa Primăriei, Ion Cîlea motivând că „nu-mi pot permite ca din cauza unor ambiţii să se piardă aceşti bani”.

Este vorba de o finanţare de 27 de milioane de euro, fonduri care vor fi absorbite prin implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”. De precizat că înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară în judeţul Vâlcea se tărăgănează din anul 2007, cu toate că CJ Vâlcea şi cele 88 de localităţi, în afară de Râmnic, au emis hotărârile de aderare la ADI, chiar de anul trecut. Ca o concluzie a întâlnirii, s-a stabilit ca până la data de 1 septembrie să se înfiinţeze Asociaţia de Dezvoltare, pentru ca imediat să poată fi implementat proiectul şi să se acceseze cele peste 27 milioane de euro
În cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu – Axa prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea sitarilor contaminate istoric, a fost promovat de către Consiliul Judeţean Vâlcea proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Vâlcea” ale cărui obiective sunt următoarele: creşterea gradului de acoperire a populaţiei care beneficiază de colectarea deşeurilor menajere şi de serviciile de management de calitate corespunzătoare şi la tarife acceptabile; reducerea cantităţii de deşeuri depozitate; creşterea cantităţii de deşeuri reciclate şi valorificate; înfiinţarea unor structuri eficiente de management al deşeurilor.

Numai că, prin Hotărârea nr. 127/13 mai 2011, Consiliul Local al municipiului a considerat ca inoportună asocierea municipiului cu CJ Vâlcea şi cu localităţi din judeţul Vâlcea, în vederea înfiinţării Asociaţei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din Judeţul Vâlcea, având în vedere că, până la acea dată, Comisia Europeană nu îşi exprimase un punct de vedere privind integrarea proiectului ISPA pentru Râmnicu Vâlcea, cu „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Vâlcea”. În urma discuţiilor din data de 19 iulie 2011 de la sediul AM POS Mediu, cu reprezentanţii Comisiei Europene, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Primăriei Râmnicului, Consiliului Judeţean Vâlcea şi ai Autorităţii de Management Ex-ISPA, cu privire la integrarea facilităţilor ISPA în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Vâlcea”, s-a convenit ca reprezentanţii CE să formuleze un punct de vedere oficial referitor la aceste aspecte. (P.C.)

Leave a Response