Primarul din Pietrari, Nicolae Moraru, va moderniza comuna cu un proiect de 2,5 milioane euro
• Până la sfârşitul acestui an,
Primarul din Pietrari, Nicolae Moraru, va moderniza comuna cu un proiect de 2,5 milioane euro
Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, are în implementare de câteva luni cel mai mare proiect de infrastructură din istoria localităţii: „Îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local 5,1 kilometri asfaltare, extindere reţea de apă, canalizare şi epurare ape uzate menajere, organizare de festivaluri cu specific local, centru îngrijire bătrâni, modernizare cămin cultural” în valoare totală de circa 2,5 milioane de euro. Proiectul a fost promovat prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României – Măsura 322 Renovarea şi Dezvoltarea Satelor. „Deja s-au executat între 55% şi 90% din lucrările prevăzute în acest proiect. Sper ca până la finele acestui an să se încheie toate lucrările prevăzute în proiectul integrat.
Alte investiţii derulate în Pietrari sunt: reabilitarea şi asfaltarea străzii Manta şi a drumului comunal DC 153, ambele în valoare de 2,6 milioane de lei; construcţia unei baze sportive cu teren de fotbal omologat în comuna Pietrari, în valoare de peste 7000.000 lei. Pentru rezolvarea problemelor legate de infrastructura locală a existat o preocupare continuă şi chiar dacă bugetul a fost sărac am continuat să întocmim noi proiecte şi studii de fezabilitate astfel: asfaltarea străzilor principale (strada Schitului şi strada Şcolii), care au şanse reale de a fi promovate şi finanţate prin PNDI în acest an; centrală electrică solară în comuna Pietrari, care după ce a îndeplinit condiţiile de conformitate şi eligibilitate a intrat în faza finală de evaluare şi în cazul în care proiectul va fi finanţat va asigura practic independenţa energetică a localităţii în sensul că va asigura consumul de energie electrică pentru instituţiile publice şi iluminatul public. Pentru construirea unui pod peste pârâul Valea Sărată am reuşit să cumpărăm la preţ de fier vechi un tablier metallic (un şasiu de vagon), care practic reprezintă jumătate din acesta.
În anul 2010 s-a continuat acţiunea de extindere a sistemului de alimentare cu apă şi de racordare a gospodăriilor. Astfel, s-au făcut 15 racorduri la Coastele Cernii şi 8 în Angheleşti, unde s-a realizat şi o extensie de 800 de metri. În total, numărul gospodăriilor racordate la sistemul centralizat de apă al localităţii a ajuns la 930. În luna decembrie 2010, datorită economiilor făcute în timpul anului s-a reuşit achiziţionarea staţiei de repompare şi a reţelei necesare realizării extinderii de apă în Cuculici şi materialele necesare extinderii în lungime de 300 metri la Brodele şi 200 metri în Moţeşti, suma plătită pentru acestea fiind de 64.031 lei. Supravegherea sistemului şi exploatarea a fost asigurată de cei doi muncitori angajaţi, iar lucrările de intervenţii pe linie de automatizare şi service au fost asigurate de firma specializată SC Digitech Electric Bucureşti SA”, ne-a mai spus primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru. (P.C.)