|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăria nu va prelungi contractul de salubrizare cu societatea URBAN 

• La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea

Primăria nu va prelungi contractul de salubrizare cu societatea URBAN

• SC URBAN SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu privire la plata redevenţei începând cu luna septembrie 2008, deşi în această perioadă au avut loc două concilieri prin care reprezentanţii societăţii au recunoscut existenţa unei datorii restante semnificative şi au fost însuşite şi semnate agajamente de plată eşalonată a acestei datorii, fără a achita însă nici o sumă până al această dată • au fost demarate deja procedurile de organizare a unei noi licitaţii în vederea concesionării acestui serviciu

Conducerea Primăriei Râmnicului propune Consiliului Local ca în şedinţa din 29 august 2011 să respingă solicitarea societăţii Urban SA de prelungire a Contractului nr. 39051/09.12.2005, având ca obiect delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiul Râmnicu Vâlcea prin concesiune. „Aşa cum rezultă din cererea formulată şi cum s-a susţinut dc către reprezentanţii URBAN, în cadrul întâlnirii de conciliere din data dc 18 august 2011, motivele de fapt ce stau la baza solicitării de prelungire a contractului constau în faptul că, investiţiile realizate de societate în infrastructura aferentă serviciului, nu pot fi amortizate integral în intervalul de timp rămas până la ajungerea la termen a contractului.

Analizând solicitarea URBAN SA Vâlcea se constată următoarele: din punct de vedere juridic cererea de prelungire a contractului este tardivă, fiind formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin (I) din contract, care stabilesc că «durata pentru care se concesionează serviciul public de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea este de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2006. Durata concesiunii se poate prelungii cu 3 ani, prin act adiţional, cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea contractului de concesiune». Cum contractul de concesiune a serviciului de salubrizare încheiat cu SC URBAN SA expiră la data de 1 ianuarie 2012, iar solicitarea de prelungire a contractului a fost înregistrată la data de 1 august 2011, deci cu 5 luni înainte de încetarea acestuia, notificarea nu mai produce efecte juridice conform clauzelor contractuale. Consiliul Local nu poate trece peste această clauză, având în vedere că în această perioadă executivul a demarat procedurile de organizare a unei noi licitaţii în vederea concesionării acestui serviciu, fiind avansate cheltuieli bugetare pentru realizarea unui nou studiu de oportunitate şi a documentaţiei de delegare a gestiunii serviciului.

Cu privire la fondul cererii, considerăm solicitarea SC URBAN SA ca fiind neîndreptăţită, motivat de faptul că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu privire la plata redevenţei începând cu luna septembrie 2008, deşi în această perioadă au avut loc două concilieri prin care reprezentanţii societăţii au recunoscut existenţa unui datorii restante semnificative şi au fost însuşite şi semnate agajamente de plată eşalonată a acestei datorii, fără a achita însă nici o sumă până al această dată. Precizăm că la această dată SC URBAN înregistrează o datorie către bugetul local în sumă de 8,5 milioane de lei, reprezentând cuantumul redevenţei şi majorările pentru neplata accsteia pentru perioada septembrie 2008-martie 2010, precum şi în sumă de 2,6 milioane de lei reprezentând redevenţa datorată pentru cantiatatea de deşeuri facturată populaţiei pentru perioada aprilie 2010-iunie 2011. Precizăm că pentru această perioadă, redevenţa a fost calculată conform borderourilor înaintate de URBAN, care nu a inclus şi cantităţile facturate agenţilor economici. În acest context precizăm că în dosarul nr. 3761/90/2009, prin care noi am solicitat plata redevenţei datorate, după ce acesta s-a aflat pe rolul mai multor instanţa, s-a reîntors la Tribunalul Vâlcea, judecarea cauzei urmând a fi reluată de la zero.

Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 168/30.06.2010, Consiliul Local a aprobat desfiinţarea de drept a contractului de concesiune, ca urmare a neachitării redevenţei pe o perioadă mai mare de trei luni. Această hotărâre a fost contestată, litigiul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Braşov, dosarul fiind suspendat până la soluţionarea dosarului nr. 3761/90/2009. Şi din acest punct de vedere cererea de prelungire a contractului nu poate fi aprobată, în condiţiile în care Hotărârea nr. 168/30.06.2010 nu a fost revocată de către Consiliul Local şi nici nu a fost anulată de către instanţă.

Cu privire la motivul de fapt invocat de către URBAN, privitor la faptul că investiţiile realizate nu pot fi amortizate, Consiliul Local urmează să constate că, prin ajungerea la termen a contractului, această împrejurare nu mai poate fi invocată, ea ţinând de calitatea managementului firmei”, se arată într-un recent raport al conducerii Primăriei Râmnicului. (P.C.)

Leave a Response