|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

CSM vrea să o supere pe 

Fotbal, Liga a II-a

CSM vrea să o supere pe „Bătrâna Doamnă”

Gruparea din Zăvoi vrea să obţină primul succes la Arad dar are şanse minime de reuşită n meciul se va juca în nocturnă

După un debut de rezon foarte slab, trei victorii din trei meciuri, CS Municipal joacă o nouă partidă în Liga a II-a. Elevii lui Laurenţiu Tudor se vor deplasa la Arad pentru meciul cu UTA din localitate şi au şanse minime să rupă seria înfrângerilor. Chiar dacă nu au dreptul de promovare, arădenii au un lot omogen şi destul de valoros şi sunt neînvinşi în acest sezon, un rezultat de egalitate şi o victorie, plus un succes în Cupa României. „Bătrâna Doamnă” este pe poziţia a opta a clasamentului în timp ce vâlcenii se află pe ultimul loc, pe care îl împarte cu Luceafărul Oradea şi Arieşul Turda. Interesant este că partida va avea loc pe nocturnă, sâmbătă, începând cu ora 19.00 şi va fi transmis în direct la Digisport. Disputa va fi antrenată de Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), asistenţi urmând să fie Răzvan Constantin Nistoran şi Silviu Cătălin Haramuz (ambii din Reşiţa). Cele două formaţii şi-au împărţit victoriile în sezonul trecut, CSM s-a impus pe propriul teren cu 4-2 şi a cedat cu 0-4 în deplasare. Cea mai interesantă partidă a etapei va avea loc la Severin, acolo unde formaţia care a învins gruparea vâlceană în runda precedentă va primi vizita uneia dintre candidatele la promovare, FC Bihor Oradea.

Programul etapei:

Mureşul Deva – Gloria Bistriţa
Chindia Târgovişte – FC Argeş
Luceafărul Oradea – Juventus Bucureşti
FC Maramureş – Arieşul Turda
UTA Arad – CSM Râmnicu Vâlcea
Gaz Metan Severin – FC Bihor Oradea
Unirea Alba Iulia – Alro Slatina
Poli Timişoara – FC Olt

Fotbal, Cupa României
FC Oltchim vrea să facă o nouă victimă
n elevii lui „Mara” vor să elimine şi pe FC Argeş şi să aducă la Râmnicu Vâlcea o echipă din primul eşalon

Federaţia Română de Fotbal a stabilit meciurile celui de-al cincilea tur al Cupei României, ediţia 2011-2012. În această rundă se vor întâlni în 14 confruntări cele 28 de echipe calificate din turul IV. Acesta este ultimul tur înaintea intrării în competiţie a formaţiilor din Liga I. Cele 14 partide sunt programate să se dispute marţi, 6 septembrie, de la ora 16.30. Singura reprezentantă a fotbalului vâlcean rămasă în cursă, FC Oltchim, va evolua pe propriul teren în faţa piteştenilor de la FC Argeş, una dintre echipele modeste ale eşalonului secund al fotbalului românesc. Elevii lui Ion Lazăr au făcut deja o victimă din Liga a II-a, pe CSM şi vor să repete isprava pentru a adduce la Râmnicu Vâlcea o echipă din „Liga lui Mitică”. Interesant este că FC Oltchim şi FC Argeş s-au întâlnit ultima dată tot în Cupa României. Piteştenii, care atunci erau în prima ligă şi erau antrenaţi de Sorin Cârţu, au reuşit să se impună la limită, 1-0 şi să se califice mai departe.

Iată programul:

Petrotub Roman – FCM Bacău
ASC Bacău – Dunărea Galaţi
Callatis Mangalia – Viitorul Constanţa
CF Brăila – Săgeata Năvodari
Juventus Bucureşti – Dinamo II Bucureşti
Gloria Buzău – CS Otopeni
Chindia Târgovişte – Astra II Giurgiu
Oltchim Râmnicu Vâlcea – FC Argeş
CS Vişina Nouă – ALRO Slatina
Pandurii II Târgu Jiu – Gaz Metan Severin
Naţional Sebiş – FC Timişoara
Luceafărul Oradea – UTA Arad
Sănătatea Cluj – Arieşul Turda
Voinţa Livezile – FC Maramureş Baia Mare

Handbal feminin, Liga Naţională
Oltchim caută prima victorie cu HCM Roman

După o pauză competiţională mai lungă ca de obicei, având în vedere că Oltchim nu s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, Liga Naţională de handbal feminin va programa la finele acestei săptămâni prima etapă a sezonului competiţional 2011-2012. Campioana en-titre a României începe parcursul intern mai devreme şi joacă primul meci astăzi, pe terenul moldovencelor de la HCM Roman. Disputa va avea loc cu începere de la ora 11 şi va fi arbitrată de Anton şi Năstase.

Locul II la Bah Urach

Înainte de startul campionatului, elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca au jucat un ultim turneu amical, la Bad Urach în Germania. Chimistele au reuşit să ajungă în faza semifinală a competiţiei după după patru victorii (22-12 cu TuS Metzingen (Germania), 22-13 cu Hypo Viena, campioana Austriei, 15-13 cu Dinamo Volgograd, campioana Rusiei, 22-11 cu Buxtehude, vicecampioana Germaniei), un rezultat de egalitate (13-13 cu Byasen Trondheim, vicecampioana Norvegiei) şi o înfrângere surprinzătoare (14-15 cu campioana Poloniei, Zaglebie Lubin). În penultimul act al competiţiei a fost o simplă formalitate pentru Marija Jovanovic şi compania, care au dispus de Dinamo Volgograd cu 26-20. Româncele şi rusoaicele se vor afla faţă în faţă şi în grupele Ligii Campionilor. Pentru Dinamo a evoluat şi fosta chimistă, Anastasia Pidpalova. Oltchim a jucat în finală cu vicecampioana Norvegiei, Byassen şi timpul regulamentar a găsit cele două echipe la egalitate, 17-17. Nordicele s-au impus în prelungiri cu 20-18. Au marcat pentru Oltchim Chirilă 5 goluri, Elisei 4, Fiera 4, Manea 3, Ozel 1, Vizitiu 1.

Programul complet al etapei:

Dunărea Brăila – SCM Craiova
HC Baia Mare – HC Zalău
Cetate Deva – CSM Bacău
CSM Ploieşti – Corona Braşov
Universitatea Constanţa – CSM Bucureşti
Oţelul Galaţi – Universitatea Cluj
HCM Roman – CS Oltchim

Leave a Response