Fiul fostului prefect, Mircea Perpelea, a agresat o echipă a TVR
• Nemulţumit că i se filma teresa fără autorizaţie din faţa motelului Perla Oltului,
Fiul fostului prefect, Mircea Perpelea, a agresat o echipă a TVR
Nicu Trandafir
Săptămâna trecută, echipa de corespondenţi ai TVR în zona Oltenia a fost bruscată în timpul unei filmări din apropierea motelului Perla Oltului şi a Restaurantului Sârbesc, din Călimaneşti-Căciulata. Agresorul, Sebastian Perpelea (fiul fostului prefect de Vâlcea, Mircea Perpelea), care a susţinut că i-a fost încălcată ilegal proprietatea, a fost amendat în cele din urmă de poliţie cu 10 milioane de lei vechi şi a înapoiat aparatura luată în mod brutal.
Echipa TVR a aflat ulterior că motelul este proprietatea fostului prefect de Vâlcea, Mircea Perpelea, în prezent angajat al Băncii Naţionale a României. Pentru TVR, primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan, a declarat că terasa Restaurantului Sârbesc nu are nici un fel de autorizaţie de construire sau funcţionare. În încercarea noastră de a-i contacta pe cei doi „actori”, ne-am lovit de o problemă: primarul Ilie Amuzan avea telefonul închis, iar fiul lui Mircea Perpelea şi-a schimbat numărul de telefon.
Interesantă însă este opinia exprimată de Robin Molnar pe un forum online de discuţii: „Dragă domnule Mircea Perpelea! Vă scriu aceste rânduri dorind să vă spun că mulţumită empatiei de care pot da dovadă, pot înţelege cam ce simţiţi Dumneavoastră ducând un trai pe vătrai, cârmuind societatea spre cele mai înalte căi de civilizaţie şi progres, atât din fotoliul de prefect de Vâlcea pe care l-aţi apucat cu patru mâini, cât şi din funcţia pe care în prezent o ocupaţi la Banca Naţională. Cred că este dureros tare să vezi că poţi cârmui un judeţ şi o ţară, dar să vezi şi să simţi că nu-ţi poţi cârmui propriul prunc. Da, vorbesc aici despre Sebastian Perpelea cel care, asemenea unei gorile la împerechere, a ieşit din localul pe care îl deţineţi lângă Călimăneşti-Căciulata (Să vă trăiască!) şi a agresat o echipă a TVR care filma în zonă.
Acum, înţeleg că terasa localului Dumneavoastră este ilegală şi nu are autorizaţie de construcţie, pe de altă parte cred că înţelegeţi şi Dumneavoastră că dacă flăcăul tăcea şi se abţinea de la a face prostii, treaba era muşamalizată şi nu se întâmpla nimic, că nu se prindea nimeni în film ce şi cum. De aceea zic, cred că vă este greu tare să vă priviţi averea şi să ştiţi că o veţi risipi cu un berbec ce, după moartea Dumneavoastră, va face nişte decizii de afaceri cel puţin îndoielnice.
În fine, stimate domn, dacă vreodată veţi simţi vreun sentiment de paternitate faţă de acest popor, o să vă rog să vă daţi demisia şi să ieşiţi la pensie. Nu de alta, dar tata nu e milionar în euro, însă se pricepe la copii. Iar Dumneavoastră, doar la bani, dar asta este deja o altă chestiune. Să ne trăiţi întru mulţi ani cinstiţi!”