Mircia Gutău va susţine UNPR la alegerile locale din 2012
Surse bucureştene ne-au confirmat faptul că Mircia Gutău, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a devenit membru al UNPR. Astfel, partidul condus la Vâlcea de deputatul Dan Mazilu devine una dintre cele mai puternice formaţiuni de pe eşicherul politic vâlcean. Mircia Gutău se alătură unei echipe din ce în ce mai puternice. Cel mai iubit primar al municipiului Râmnicu Vâlcea poate înclina astfel balanţa spre UNPR la alegerile locale din 2012. UNPR porneşte cu şanse reale în bătăliile politice de anul viitor: Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Peste o săptămână, fostul edil va reveni dintr-o binemeritată vacanţă petrecută alături de familie şi va lămuri toate aceste aspecte. PDL Vâlcea cade astfel pe locul IV în topul celor mai importante organizaţii de partid din judeţul Vâlcea.