|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Tăcerea de “Crystal 

Tăcerea de „Crystal” a liderilor PNL Vâlcea

Tiberiu Pîrnău

Tăcere suspectă a liderilor PNL Vâlcea, Cristian Buican şi Emilian Frâncu, în cazul agresiunilor repetate îndreptate împotriva ziariştilor vâlceni. Agresiuni comise de doi tineri liberali, cu funcţii importante în partid: Cristian Iliescu, membru în BPT şi secretar general adjunct al TNL şi Bogdan Pruteanu, consilier local la municipiul Râmnicu Vâlcea. Nici unul dintre cei doi parlamentari liberali nu a adoptat până la această dată o atitudine fermă în aceste două situaţii, care afectează imaginea partidului. Probabil că doar atunci când va curge sânge de ziarist, se vor sinchisi mai marii PNL Vâlcea să adopte o atitudine intransigentă…

Furia celor doi derbedei politici a fost provocată de „îndrăzneala” ziariştilor Tiberiu Pîrnău („Ziarul de Vâlcea”) şi Marius Ciutacu de la „Curierul de Vâlcea” de a scrie despre neregulile de la clubul patronat de cei doi – Club Crystal: scandaluri la fiecare sfârşit de săptămână, decibeli care sparg ferestrele vecinilor din zonă, lipsa unor autorizaţii etc. Îi invităm pe: şefii PNL, primarul Romeo Rădulescu (cel care le-a dat autorizaţie de funcţionare), prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, directorii de la Inspectoratul de Sănătate Publică, Garda de Mediu să doarmă măcar o noapte într-o casă sau un apartament din apropierea acestui club. Chiar aşa, în loc să stea la pescuit în Deltă, reprezentantul Guvernului în teritoriu ar face bine să revină la Vâlcea şi să aibă o atitudine tranşantă în acest caz de încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, consfinţite de Constituţia României.

„Să doarmă” este o expresie improprie în acest caz! TOŢI proprietarii de case şi apartamente din zonă NU MAI AU LINIŞTE LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ din cauza acestui club, care funcţionează în condiţii improprii, într-un spaţiu care a fost gândit iniţial să aibă o cu totul altă destinaţie. Nu avem nimic personal cu proprietarii clubului, noi ne facem datoria de ziarişti: răspundem apelurilor repetate ale vecinilor deranjaţi de „nebunia de la Club Crystal”. Hala în care funcţionează clubul (că este o hală, oameni buni!) se poate bine-mersi izola fonic şi nu mai este nici o problemă, toate lucrurile ar intra pe un făgaş normal! Dar cum patronii au ariciul în buzunar şi vor să scoată profit maxim din investiţie minimă, nu se va întâmpla acest lucru nici în 100 de ani.

Exasperaţi de decibelii infernali, locuitorii din „zona de război” au trimis zeci de adrese instituţiilor abilitate să ia măsuri în acest caz. Până acum singurii care-i mai temperează din când în când pe administratorii clubului sunt poliţiştii.

Revenim la cei doi lideri liberali care există, dar lipsesc cu desăvârşire în acest caz. De ce? Ce-i determină pe cei doi parlamentari PNL să nu adopte o măsură de sancţionare şi de trimitere la „reeducare” (politică) a celor doi tineri liberali? Cine se aseamănă se adună? Aveam o cu totul altă părere despre senatorul Emilian Frâncu!

În ceea ce-l priveşte pe Cristian Buican, nu ne mai miră nimic: el este tartorul acestei generaţii… Buican întreba zilele trecute „la mişto” (scriem aşa pe înţelesul lor, al derbedeilor cu carnet de membru PNL) cine a fost agresat: ziaristul sau protejatul său cu funcţie în partid? Cam pe acelaşi ton răspunde pe Facebook şi senatorul Frâncu: „Mult ZGOMOT pentru nimic…” Poate are dreptate, domnul senator, şi de pe Dealul Malului nu se aude nimic. Cu aiguranţă, cu astfel de atitudini, Emilian Frâncu nu va fi NICIODATĂ primarul urbei noastre. Multe „succesuri”, domnilor!

Leave a Response