|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Femeile pedeliste, în campanie electorală… internă 

Femeile pedeliste, în campanie electorală… internă

Deputatul democrat-liberal Samoil Vîlcu a participat la sfârşitul săptămânii la întâlnirea Organizaţiei de Femei a PDL Vâlcea în cadrul căreia a fost prezentat programul poltic al Sulfinei Barbu, candidat la şefia OFPDL.

Deputatul Doiniţa Chircu a detaliat obiectivele politice ale Sulfinei Barbu.

Secretarul general al PDL Vâlcea, Samol Vîlcu a subliniat eforturile femeilor democrat-liberale în politcă.

„Referindu-mă la colega mea, Dioniţa Chircu, pot spune că este un om care s-a zbătut foarte mult pentru Legea Învăţământului prin amendamentele pe care le-a făcut, prin îmbunătăţirea legii şi prin tot concursul de împrejurări care a precedat această lege importantă, iar dacă a ieşit bună sau nu cadrele didactice, elevii şi părinţii o pot spune. Contribuţia dânsei şi a oamenilor noştri din comisie a făcut să realizăm un lucru bun în privinţa acestei legi importante pentru societatea românească, ca şi altele din programul de reformă. De asemenea, aduc aprecieri organizaţiilor noastre de femei, judeţeană, cât şi municipală ale Partidului Democrat Liberal, au merite incontestabile în construcţia partidului din judeţul nostru, ajutorul pe care l-am primit tot timpul atât din partea organizaţiei de femei, cât şi din partea organizaţiei de tineri pentru că suntem o echipă, lucrăm împreună şi avem obiective comune, iar lucrurile bune pe care le-am realizat sunt o garanţie că viitorul ne va aparţine.

Din partea Biroului Permanent Judeţean aş dori să subliniez că vor avea tot timpul sprijinul nostru în toate acţiunile pe care le vor întreprinde. Cei care vor fi în delegaţia de la Bucureşti pentru alegerile de săptămâna viitoare vor avea o proiecţie importantă a ceea ce vor să facă femeile din România şi ceea ce vor să facă femeile PDL-iste din ţară pentru societatea românească, pentru fiecare organizaţie la nivel judeţean”, a declarat parlamentarul democrat-liberal.

Leave a Response