|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un grup de olimpici vâlceni va vizita Parlamentul European 

• În urma demersurilor deputatului PDL Samoil Vîlcu,

Un grup de olimpici vâlceni va vizita Parlamentul European

La iniţiativa deputatului PDL Samoil Vîlcu şi a europarlamentarului PDL Marian Jean Marinescu un grup de olimpici vâlceni va vizita Parlamentul European. Iniţiativa celor doi a pornit de la ideea că rezultatele şi eforturile acestor copii trebuie răsplătite, iar o vizita la instituţiile europene importante ar putea fi binevenită.

„Informarea tinerilor şi nu numai, cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul Parlamentului European, a fost pentru europarlamentarul PDL, Marian Jean Marinescu o prioritate din momentul în care a fost desemnat să ne reprezinte interesele în cadrul acestui for legislativ. Eficienţa activităţii sale a fost recunoscută şi pe plan european. I-am propus colegului meu să organizăm această deplasare la Bruxelles a olimpicilor vâlceni, iar dumnealui a arătat o deschidere totală şi astfel am ajuns să concretizăm acest proiect. Vizita la Parlamentul European, din perioada 17-20 octombrie, este o ocazie bună de a-i convinge pe tineri de importanţa acestei instituţii, doar printr-un contact direct se pot fi familiarizaţi cu rolul, atribuţiile şi procedurile celei mai democratice instituţii europene.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu are şi meritul de a aduce în dezbaterea publică şi cea politică tematica europeană, iar pentru că tinerii reprezintă viitorul a le acorda şansa cunoaşterii valorilor europene este de fapt o investiţie pe termen lung în resursa umană. Deplasarea la Bruxelles a unui grup de elevi vâlceni cu rezultate remarcabile la învăţătură oferă posibilitatea dialogării pe teme de mare actualitate aflate pe agenda europeană.
Îmi pare rău că nu îi putem răsplăti pe toţi copiii care ne-au reprezentat la olimpiadele naţionale, dar ne gândim deja şi la alte iniţiative de acest gen care să răsplătească valoarea”, a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.

Leave a Response