Accident rutier grav produs în localitatea Câineni
Accident rutier grav produs în localitatea Câineni
La data de 13 octombrie a.c., la ora 20.47, Ion V., de 40 ani, din comuna Pietroşani, judeţul Argeş, a condus pe DN 7 un autotractor ce tracta o semiremorcă. În localitatea vâlceană Câineni, circulând dinspre Sibiu către Rm. Vâlcea, la km. 230 + 220 m, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pătruns pe contrasens şi a lovit cu partea laterală dreapta a autotractorului partea faţă a unei autoutilitare ce tracta o remorcă.
Ansamblul, care circula din sens opus, şi era înmatriculat în judeţul Cluj, a fost condus Tibor O., de 55 ani, din oraşul Huedin, judeţul Cluj. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, Tibor O., diagnosticat cu fractură genunchi stâng. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l. Au fost recoltate şi probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.