Privind sancţionarea disciplinară a doamnei judecător Florica Mihalcea, de la Judecătoria Răcari
19 octombrie 2011
COMUNICAT DE PRESĂ
Privind sancţionarea disciplinară a doamnei judecător Florica Mihalcea, de la Judecătoria Răcari
În şedinţa de azi, 19 octombrie 2011, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de către Comisia de disciplină pentru judecători împotriva doamnei judecător Florica Mihalcea, din cadrul Judecătoriei Răcari, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi art. 99 lit. m) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în încălcarea mai multor dispoziţii procedurale în instrumentarea dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Reţinând, pe de-o parte, că d-na judecător şi-a exercitat cu rea-credinţă funcţia şi, pe de altă parte, că nu a respectat dispoziţiile procedurale şi regulamentare privind distribuirea aleatorie a cauzelor, Secţia de judecători constituită în instanţă de judecată în materie disciplinară a decis excluderea din magistratură a d-nei Florica Mihalcea, ca sancţiune disciplinară.
Hotărârea Secţiei de Judecători a CSM poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 15 zile de la comunicare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
¤ ¤ ¤
Acţiunea disciplinară a fost formulată şi înaintată de Comisia de Disciplină – Inspecţia Judiciară, la data de 06.06.2011 Secţiei de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
În esenţă, acţiunea disciplinară reţine următoarea stare de fapt:
La data de 7.01.20110 la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrat memoriul domnului B.T., transmis spre soluţionare Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul CSM. Domnul B.T. şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu modul de soluţionare a dosarului nr. …/284/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari solicitând efectuarea unor verificări faţă de doamna judecător Florica Mihalcea şi doamna grefier G. Ş. Ulterior, la CSM s-a înregistrat un nou memoriu adresat de către domnul B.T. Ministerului Administraţiei şi Internelor, remis spre competentă soluţionare Inspecţiei Judiciare, unde a fost înregistrat la acelaşi număr. În conţinutul memoriului sunt relatate circumstanţele în care numiţii B.C. şi B.D.M. au intrat în posesia imobilului ce a aparţinut numitei K.M., susţinându-se totodată că aceasta din urmă nu a fost prezentă la Judecătoria Răcari la soluţionarea dosarului nr. …/284/2009.
Din verificările prealabile efectuate s-a constatat existenţa indiciilor privind săvârşirea de către doamna judecător Florica Mihalcea a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi m) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările ulterioare. În temeiul art. 451 alin. 5 din Legea nr. 317/2004, s-a propus înaintarea Notei privind verificările prealabile Comisiei de disciplină pentru judecători, pentru a dispune. Lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători sub nr. 107/CDJ/2011, iar prin rezoluţia din 19.05.2011, Comisia de disciplină a dispus cercetarea disciplinară a doamnei judecător Florica Mihalcea. Nota cuprinzând rezultatul cercetării disciplinare a fost înaintată Comisiei de disciplină pentru judecători la data de 17.06.2011, iar prin rezoluţia din data de 21.06.2011, Comisia de disciplină a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de doamna judecător Mihalcea Florica din cadrul Judecătoriei Răcari sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
Din probele administrate, Comisia de disciplină a reţinut următoarea situaţie de fapt:
După cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. …/06.05.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, între reclamanţii B.T. şi B.A., pe de o parte, şi pârâta K.M., pe de altă parte, s-a încheiat la data de 20.06.2009, un contract de întreţinere prin care cei dintâi s-au obligat să asigure pârâtei întreţinere pe tot timpul vieţii, iar în schimbul acestei obligaţii, pârâta s-a obligat să le transmită dreptul de proprietate asupra imobilului garsonieră situat în Bucureşti. Reclamanţii au mai arătat că, în jurul datei de 19.08.2009, pârâta a dispărut de la domiciliu şi nu a mai dorit să primească întreţinerea din partea acestora. Totodată, reclamanţii au menţionat că au depus toate demersurile legale pentru a presta întreţinerea datorată pârâtei, însă aceasta nu a mai fost de acord să o primească în temeiul clauzelor stipulate în contract. În consecinţă, reclamanţii au solicitat instanţei de a constata că sunt puşi în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, motiv pentru care au formulat acţiune prin care au solicitat transformarea obligaţiei de întreţinere în natură în obligaţie de plată a sumei de 500 lei lunar către pârâtă, acţiunea fiind admisă de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. …/06.05.2010.
În legătură cu imobilul care a format obiectul contractului de întreţinere, la data de 03.09.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari cererea formulată de către reclamanta B.D.M, (domiciliată în judeţul Giurgiu) în contradictoriu cu pârâta K.M. (domiciliată în Bucureşti) prin care s-a solicitat să se constate că, la data de 15.07.2009, a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menţionat anterior, în schimbul preţului de 5000 lei, achitat integral. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, imobilul cu privire la care s-a solicitat constatarea intervenirii vânzării-cumpărării, este descris astfel: „un imobil casă (garsonieră) compus din o cameră de locuit, cu o suprafaţă utilă de 32,76 mp, precum şi cota indiviză de 1,04% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilelor (respectiv 9,17 mp); următoarele dependinţe: anexe gospodăreşti, garaje şi instalaţii aferente: bucătărie, cămară, baie, vestibul, balcon în suprafaţă de 3,00 mp” – fără indicarea locaţiei amplasării imobilului. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a menţionat că, la data de 15.07.2009, între părţi a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată într-un înscris sub semnătură privată, iar ulterior pârâta a refuzat să se prezinte la notariat în vederea autentificării actului, în termenul de 30 de zile stabilit de părţi. Înscrisul sub semnătură privată a fost încheiat la Cabinetul Individual de Avocatură P.D.- având sediul în oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa, fără a se preciza unde anume sunt situate imobilele – obiect al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005 şi art. 111 din Codul de procedură civilă şi a fost calificată drept „hotărâre care ţine loc de act autentic”, fiind repartizată aleatoriu completului C3, al cărui titular era doamna judecător Florica Mihalcea, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 7.10.2009.
Prin rezoluţia preşedintelui de complet s-a dispus citarea părţilor, a „pârâtei cu copie acţiune şi acte depuse, cu menţiunea depunerii întâmpinării”, precum şi achitarea taxei de timbru cu indicarea cuantumului acesteia. Citativul a fost emis la data de 4.09.2009 cu menţionarea cuantumului taxei judiciare de timbru, fără însă a se proceda şi la emiterea citaţiilor. La dosar există însă copii ale actelor de identitate ale reclamantei şi pârâtei şi o declaraţie a pârâtei prin care arată că, în împrejurări necunoscute, a pierdut originalele contractului de vânzare-cumpărare nr. …/6/1993 şi procesul-verbal de predare-primire a locuinţei.
La data de 29.09.2009, reclamanta B.D.M, prin avocat, a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, arătând în motivarea acesteia că „îi este necesar în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale”. Cererea de preschimbare a termenului de judecată nu are aplicată ştampila judecătoriei, purtând doar rezoluţia de primire a doamnei judecător Florica Mihalcea. Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din 29.09.2009, termenul de judecată stabilit prin repartizare aleatorie a fost preschimbat pentru aceeaşi dată, respectiv 29.09.2009. Din partea introductivă a încheierii prin care s-a soluţionat cererea de preschimbare a termenului de judecată, reiese că în şedinţa din Cameră de Consiliu au fost prezente reclamanta, asistată de avocat P.D., dar şi pârâta, iar în încheiere este menţionat codul numeric personal din actul de identitate al fiecărei părţi, fără a se preciza dacă instanţa a legitimat părţile, conform dispoziţiilor procedurale. Cu toate că în încheierea de şedinţă se menţionează că părţile au fost prezente, acestora nu li s-a acordat cuvântul cu privire la cererea de preschimbare. Însă, în caietul de note al grefierului de şedinţă, cu privire la cererea de preschimbare formulată în cauză, se consemnează codurile numerice personale ale reclamantei şi pârâtei precum şi faptul că se solicită preschimbarea, fără a se menţiona de către cine. În continuare, în acelaşi caiet al grefierului de şedinţă se menţionează că „pârâta recunoaşte vânzarea – garsonieră-dependinţe, că a primit banii – 5000 lei şi că nu s-a prezentat la notariat – bătrână”. La aceeaşi dată, a preschimbării termenului de judecată, doamna judecător Mihalcea Florica a pronunţat sentinţa civilă nr. 2508, în a cărei practica se menţionează că la soluţionarea cauzei, în şedinţa publică din 29.09.2009, au fost prezente atât reclamanta, asistată de avocat P.D., cât şi pârâta şi că a fost administrat un interogatoriu din oficiu pârâtei cu privire la vânzarea-cumpărarea imobilelor, achitarea preţului şi imposibilitatea prezentării la notariat în vederea autentificării actului, „având o vârstă înaintată”; prin hotărârea astfel pronunţată, acţiunea reclamantei a fost admisă integral. În aceeaşi zi, a formulării cererii de preschimbare, a admiterii acesteia şi a soluţionării pe fond a cauzei, hotărârea a fost şi redactată de către doamna judecător Mihalcea Florica. Tot în ziua de 29.09.2009, părţile formulează cereri de renunţare la orice cale de atac, existând cel puţin aparenţa că cererile au fost scrise de aceeaşi persoană.
Prin cererea înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti la data de 10.03.2010 şi pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 17.03.2010, sub nr…./303/2010, reclamanta B.D.M a formulat plângere împotriva încheierii nr. 411216/2009, prin care a fost respinsă cererea sa de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. …/03.06.2010, pronunţată de completul de judecată constituit din doamna judecător Z.S.M şi grefierul E.A.M, s-a respins excepţia inadmisibilităţii plângerii, invocată de către intimaţii B.T. şi B.A. ca neîntemeiată, s-a anulat încheierea nr. 411216/2009, pronunţată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6 Bucureşti şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, în favoarea numitei B.D. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intimaţii B.T. şi B.A., apel înregistrat la Tribunalul Bucureşti la data de 23.07.2010 şi repartizat spre soluţionare la Secţia a IV a civilă. Primul termen de judecată a fost stabilit prin repartizare aleatorie la data de 17.05.2010, iar urmare a admiterii cererii de preschimbare a termenului formulată de petenta B.D.M, prin încheierea dată în şedinţa de Cameră de Consiliu din 16.11.2010, s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 18.01.2010, cu citarea părţilor. Prin decizia civilă nr. 98/A/15.02.2010 s-a admis apelul declarat; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi respingerii cererii formulată în contradictoriu cu pârâţii B.T. şi B.A., ca inadmisibilă şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
După examinarea materialului probator administrat în etapa verificărilor prealabile şi în cursul cercetării disciplinare, Comisia de disciplină pentru judecători a apreciat că doamna judecător Florica Mihalcea şi-a exercitat în mod necorespunzător responsabilităţile judiciare, conduită care întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I, privind exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă, astfel cum este reglementată în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
S-a constatat că doamna judecător a încălcat mai multe dispoziţii procedurale în instrumentarea dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, după cum urmează: a) încălcarea dispoziţiilor art. 153 alin.3 C.p.c. – doamna judecător Mihalcea Florica a procedat la admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată fără a verifica existenţa unor motive temeinice; b) prin ignorarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa instanţelor de judecată în materie de imobile, s-a ajuns la situaţia ca instanţa „competentă” să fie aleasă de părţi în funcţie de practica acesteia într-o anumită materie; c) nerespectarea altor dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 261 alin. 5 din C.p.c.; d) încălcarea dispoziţiilor art. 125 alin.1 C.p.c. şi, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 121 C.p.c.; e) încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 18 alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată; f) încălcarea dispoziţiilor art. 3/2 alin. 1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru; g) încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin.1 C.p.c. privind condiţiile în care poate fi primită reprezentarea părţilor în judecată. În urma examinării faptelor, s-a concluzionat că părţile au urmărit, reuşind să obţină cu concursul magistraţilor, eludarea dispoziţiilor legale, (cuprinse în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale şi în Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare) privitoare la autentificarea de către notar a actelor de vânzare-cumpărare a imobilelor. Toate aceste neregularităţi grave conduc la concluzia instrumentării cu rea-credinţă a acestor dosare de către doamna judecător Mihalcea Florica, în condiţiile în care efectele hotărârilor pronunţate constau în transmiterea dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor imobile.
Având în vedere cele expuse, Comisia de disciplină pentru judecători a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aceea de exercitare a funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă.
Luând act de faptul că pentru fapte similare, a fost exercitată de către Comisia de disciplină pentru judecători o altă acţiune disciplinară împotriva doamnei judecător Mihalcea Florica, Secţia pentru judecători a apreciat oportună conexarea celor 2 acţiuni la cea care formează obiectul dosarului nr. 6/J/2011. De asemenea, Secţia pentru judecători a fost informată despre faptul că doamna judecător a mai fost sancţionată pentru fapte de natura celor constatate prin prezenta acţiune. Astfel, prin Hotărârea nr.16/J/27.10.2010 pronunţată de Secţia pentru Judecători a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători şi a aplicat doamnei judecător Mihalcea Florica sancţiunea diminuării indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi m) din Legea nr. 303/2004. Hotărârea a devenit irevocabilă după ce Completul de 9 judecători de la ÎCCJ, prin decizia nr. 57/14.03.2011, a respins, ca nefondat, recursul formulat de către doamna judecător.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi prin raportare la prevederile legale menţionate, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că faptele doamnei judecător Mihalcea Florica de la Judecătoria Răcari constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I şi li. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare, în condiţiile reglementate de art. 100 din acelaşi act normativ.
CONSILIUL SUPERIOR ALMAGISTRATURII
BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢIII CU MASS MEDIA