|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Conflict între Ministerul Justiţiei şi instanţele vâlcene 

Conflict între Ministerul Justiţiei şi instanţele vâlcene

• A fost pusă poprire pe contul de cheltuieli materiale al Tribunalului Vâlcea

Ies la iveală şi detaliile corespondenţei dintre Ministerul Justiţiei şi Inspecţia CSM, vizavi de substratul verificărilor declanşate de CSM la curţile de apel din ţară, în scopul identificării ordonatorilor secundari şi terţiari de credite care în litigiile în care diverşi magistraţi au încercat să-şi recupereze pe cale silită drepturile băneşti restanţe, n-ar fi apărat suficient de bine „interesele instanţei” în respectivele litigii. În sensul că unii magistraţi au reuşit să poprească conturile unor instanţe, fiind date exemplele de la Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Bucureşti şi că prin aceasta s-ar fi creat situaţii de blocaj financiar. Documentele aflate în posesia redacţiei noastre arată că totul a plecat de la secretarul de stat Alina Bica (foto), care a semnat o adresă către CSM în numele ministrului Cătălin Predoiu, adresa în care a solicitat identificarea şefilor de instanţă responsabili, în vederea revocării lor din funcţie.

Cicularele Mihaelei Tropcea

Pe la jumătatea lunii august, Lumeajustiţiei.ro a dezvăluit că Inspecţia Judiciară a CSM a trimis circulare la toate curţile de apel din ţară, prin care a cerut date despre toate titlurile executorii care privesc drepturi băneşti ale magistraţilor. La baza acestei circulare a fost ataşată, conform surselor noastre, şi adresa MJ nr. 63303 din 1 august 2010 al carei conţinut exact nu îl cunoşteam, şi pe care nu am reuşit să-l aflăm de la MJ, cu excepţia unor date pe care ministerul a dorit să ni le comunice pe această temă. 

În urma adresei MJ, Inspecţia CSM, prin adrese semnate de inspectorul şef Mihaela Tropcea, a cerut tuturor preşedinţilor curţilor de apel din ţară: să comunice dacă există cereri de executare silită impotriva curţilor, tribunalelor şi judecătoriilor şi stadiul executării; ca măsuri au fost întreprinse de ordonatorii secundari şi terţiari de credite pentru prevenirea unor blocaje financiare, în cazurile de executări silite; dacă există cereri de executare silită formulate de insăşi preşedinţii de instanţă impotriva instanţelor pe care le conduc. 

La baza controlului Inspecţiei CSM stă o adresă a MJ semnată de Alina Bica

Prin adresa nr. 63303 din 01.08.2011, secretarul de stat Alina Bica i-a cerut şefei Inspecţiei CSM, Mihaela Tropcea să întreprindă verificări în toată ţara, după cum urmează – cităm fragmente din adresă: 

„…Astfel, vă prezentăm un caz sugestiv şi vă rugăm să declanşaţi investigaţii la toţi ordonatorii de credite din sistemul judiciar şi să propuneţi măsurile corespunzatoare pentru intrarea în legalitate. Prin adresa nr. 916/12.07.2011, Tribunalul Vâlcea comunică Ministerului Justiţiei că i s-a blocat contul de cheltuieli materiale deschis la Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca urmare a popririi dispuse prin executor judecătoresc în dosarul de executare nr. 265/2011, titlul executoriu fiind sentinţa civilă nr. 3735/2008 pronunţată de Judecatoria Râmnicu Vâlcea (Dosar nr. 4277/288/2008) pentru plata sumei de 3.665.005 lei la care se adaugă 50.080 lei cheltuieli de executare silită. La aceeaşi instanţă, cu adresa nr. 923 din 14.07.2011 s-a ordonat infiinţarea popririi pentru sumele de 1.558.337 lei şi 1.214.856 lei şi 24.050 lei cheltuieli de executare în baza sentinţei civile nr. 3817/2008 (Dosar nr. 4553/288/2008) şi sentinţa civilă nr. 3818/2008 (Dosar nr. 4552/288/2008) pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Poprirea are efecte şi pentru viitor, vizând toate sumele ce vor intra în conturile Tribunalului Vâlcea. În aceste condiţii, Tribunalul Vâlcea nu va mai avea posibilitatea achitării obligaţiilor faţă de diverşi furnizori, ceea ce va bloca activitatea acestei instanţe, astfel cum precizează preşedintele Tribunalului Vâlcea, dl. Dinescu Petre, în adresa nr. 823 din 14.07.2011 adresată Ministerului Justiţiei. Din evidenţa Ministerului Justiţiei, rezultă că Tribunalul Vâlcea a fost executat silit, prin poprirea conturilor I, II, VII, la data de 09.04.2009 în alte două dosare de executare nr. 152/2009 şi 86/2008, în baza sentinţelor nr. 249 din 17.03.2008 şi 969 din 19.11.2007. 

În raport cu această situaţie, vă rugăm să evaluaţi modul de respectare al dispoziţiilor legale şi constituţionale în toate cauzele, nivelul de integritate din sistemul judiciar, evaluând calitatea creditorilor, după caz, modul de îndeplinire al atribuţiilor manageriale de către conducătorii de instanţe prin raportarea activităţilor la dispoziţiile art. 10, alin. 1, lit. a) şi t), respectiv art. 12, alin. 1, lit. c) şi m) din ROI.

Această ultimă solicitare derivă din aceea că unele evidenţe pun în relief ca instaţele, în calitate de intimaţi/pârâţi în procesele declanşate în materia OUG nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, prin reprezentanţii legali, nu au exercitat în toate căile de atac prevăzute de lege pentru protejarea bugetului instanţelor pe care le conduc, fapte ce pot atrage revocarea din funcţiile de conducere deţinute, în condiţiile art. 51, alin. 2, litera b) şi alin 3 din Legea nr. 3033/2004 republicată, cu referire la atribuţiile legale şi regulamentare menţionate, precum şi la reglementările legale – cadru, care se referă la buna gestionare a banului public de către toţi ordonatorii de credite. 

Totodată, nu este lipsit de interes pentru CSM – iniţiator al unor veritabile strategii de integritate în sistemul judiciar – să indentificaţi conducătorii de instanţe implicaţi în procedura de executare silită, împotriva propriilor instanţe pe care le conduc. Evaluarea Dumneavoastră urmează a urmări şi modul de respectare a Legii nr. 92/2011 pentru aprobarea OUG nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru exercitarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin tituluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 402 din 08.06.2011 prin care s-a modificat art. 1 din OG nr. 22/2002. Astfel, potrivit art. 1, alin. 2 din această ordonanţă „creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate” În speranţa că de această dată, veţi evalua corespunzător consecinţele blocării activităţii instanţelor, vă asigurăm de consideraţia noastră”. – semnează Secretar de stat Alina Mihaela Bica (www.luju.ro)

 

Leave a Response