Romeo Rădulescu nu a scăpat de criticile lui Gutău nici la inaugurarea podului peste Olăneşti
Romeo Rădulescu nu a scăpat de criticile lui Gutău nici la inaugurarea podului peste Olăneşti
Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a acuzat vineri actuala administraţie a municipiului de proastă gestiune a proiectelor europene demarate în timpul mandatului său. „Sincer vreau să spun că în momentul arestării mele foarte multe dintre proiectele care se derulează astăzi în municipiul Râmnicu Vâlcea erau în fază avansată de avizare şi ar fi trebuit în mare parte din ele deja terminate. Mă refer aici la acest pod inaugurat astăzi (n.r. vineri), la celălalt pod la care se lucrează, la modernizarea parcului Zăvoi, la prelungirea Bulevardului Dem Rădulescu, şi multe altele. Nu ştiu de ce a tărăgănat atât de mult treaba la primărie în aceşti doi ani. Mai mult de atât nu am sesizat la actuala administraţie niciun alt proiect nou pe fonduri europene”, a declarat Mircia Gutău, cu ocazia inaugurării podului peste râul Olăneşti.
El contestă şi pasajul suprateran Tudor Vladimirescu care nu este aşa cum era prevăzut în proiectul său. „Mă uit acum la ce vrea administraţia prin proiectul pasajului Tudor Vladimirescu. Ei vor doar un simplu pod care face legătura est-vest şi nu cum îl proiectasem eu cu bretele de circulaţie care asigurau şi legătura nord-sud. Aşa cum este acum proiectat nici nu ar fi trebuit un pasaj suprateran, ci doar unul simplu subteran”, a mai spus fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Actualul edil, Romeo Rădulescu, nu a dorit să comenteze acuzaţiile aduse de fostul primar, spunând doar că „proiectele începute înainte de 2010 vor merge conform graficului stabilit”.
Conducerea PDL Vâlcea nu este de acord cu declaraţiile lui Mircia Gutău, actual membru UNPR, considerând că „prin toate afirmaţiile pe care acesta le face în presă şi în ieşirile sale în public nu face altceva decât să aducă deservicii grave PDL şi să ridice mingea la fileu adversarilor politici, în special candidatului USL la Primăria Râmnicului, Emilian Frâncu”. Reprezentanţii conducerii PDL Vâlcea spun că, dacă fostul primar va continua atacurile, „este necesar ca UNPR, partid aliat la nivel naţional democrat-liberalilor, să ia o poziţie în acest caz”. Mircia Gutău a fost primar PDL al municipiului Râmnicu Vâlcea între 2004 şi 2010 când a fost arestat şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru fapte de corupţie. Acesta a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011, iar în urmă cu o lună s-a înscris în UNPR Vâlcea. Din 2010 fotoliul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea este ocupat de reprezentantul PDL, Romeo Rădulescu.
• n.r. – titlul ne aparţine
(Agerpres)