|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Un bebeluş a murit după 10 ore de discuţii sterile despre salvarea lui 

• Tragedie la la Secţia Maternitate a Spitalului Judeţean Vâlcea

Un bebeluş a murit după 10 ore de discuţii sterile despre salvarea lui

Colegiul Medicilor din Vâlcea a demarat marţi o anchetă în cazul unui nou-născut decedat, după ce familia acestuia a acuzat mai mulţi medici de la Secţia Maternitate a Spitalului Judeţean Vâlcea de neglijenţă medicală. „În data de 10 noiembrie, a fost adus pe lume un băieţel prin cezariană. Starea micuţului a început să se deterioreze, fapt care i-a determinat pe părinţi să solicite transferul bebeluşului de la maternitatea vâlceană la o altă clinică de specialitate. După mai multe discuţii purtate cu conducerea Maternităţii Polizu din Bucureşti, aceştia şi-au dat acceptul pentru transfer”, a declarat Adrian Buşu, jurist al Colegiului Medicilor Vâlcea.

Potrivit acestuia, în aceeaşi zi a fost trimis un elicopter SMURD, dar nu a putut ateriza din cauza vremii nefavorabile din Vâlcea. „În consecinţă, familia bebeluşului a cerut o ambulanţă medicalizată de la Serviciul Judeţean, dar nu era niciuna disponibilă. Prin apelul la 112 s-a luat legătura cu Dispeceratul SMURD Craiova de care este arondat secţia SMURD Vâlcea. Aceştia au trimis o ambulanţă medicalizată care să asigure transportul copilului până la Piteşti de unde urma să fie preluat de o altă ambulanţă SMURD Bucureşti şi dus la Polizu. Pe Dealu Negru, în drum spre Piteşti, bebeluşul a decedat”, a mai spus Adrian Buşu.

Marţi dimineaţă, părinţii copilului au depus o plângere la Colegiul Medicilor în care trei medici obstreticieni şi un neonatolog sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu. Părinţii au mai spus că cele zece ore pierdute în discuţii despre transportul copilului au dus la agravarea situaţiei şi la decesul bebeluşului.

(www.evz.ro)

Leave a Response