Strategie în agricultură 

Strategie în agricultură

ZIUA DE MÂINE NU SE AŞTEAPTĂ

CU HAMBARELE GOALE

Datorită producţiei agricole fără precedent, România a dat lovitura. În trimestrul III, aportul agriculturii la creşterea PIB a fost de-a dreptul fantastic, suişul atingând o cotă de 4,4%, fapt ce a situat România la un ritm de creştere pe primul loc în Uniunea Europeană. După ce a acoperit deficitele celorlalte sectoare economice, contribuţia agriculturii a rămas pe mai departe decisivă, România înregistrând la scara celor 3 trimestre o creştere a PIB cu 1,9%.

Pentru ţărani, anul 2011 a venit ca o mană cerească. La nivelul întregii ţări s-au obţinut 8 milioane tone de grâu şi 11 milioane tone porumb, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mulţi ani. Excepţiile nu sunt doar cantitative. Lucrurile au fost rânduite miraculos de Dumnezeu şi în privinţa calităţii. Este suficient să spunem că proporţia de grâu panificabil în totalul producţiei depăşeşte 80%.

Am avea, deci, toate motivele să discutăm despre anul 2011 ca despre începutul unei aşezări în normalitate a agriculturii, însă realităţile ne obligă să fim în continuare reticenţi.

Da, într-adevăr, Dumnezeu a fost bun cu noi şi ne-a umplut până la refuz hambarele. Ne-am bucurat că agricultura a tras mult în sus creşterea economică, dar, din păcate, uităm că nu avem încă o strategie pe termen mediu şi lung, ignorăm meteodependenţa producţiei agricole vegetale fără să fie luate măsuri de contracarare. Semnalele grave le-am primit chiar în această perioadă. Este tot mai clar că, din cauza prelungirii secetei până în iarnă care s-a suprapus exact peste timpul destinat însămânţărilor, în 2012 nu ne vom mai întâlni cu şansele din acest an. Specialiştii din sectorul agricol avertizează deja că viitoarea recoltă de cereale păioase este compromisă în proporţie de 30%.

În faţa acestei situaţii, rămâne ca principală alternativă de acoperire a producţiei şi consumului de anul viitor stocarea unor cantităţi mai mari din grâul obţinut în acest an. Există, însă, norme internaţionale care interzic să facem acest lucru. Cu 15 ani în urmă, pe baza Acordului ASAL, încheiat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional, s-a stabilit ca rezerva naţională de grâu să scadă de zece ori, adică de la 3,5 milioane tone la 350 mii tone.

Vedem, însă, că astăzi se pune cu tot mai mare acuitate problema majorării rezervei naţionale ca o contrapondere la importurile masive în anii cu producţii mici. Această decizie ar fi avantajoasă şi pentru stat, şi pentru producători. În primul rând, importatorii n-ar mai bate stepa rusească şi preeriile americane în căutarea debuşeelor de grâu. Fermierii, la rândul lor, nu s-ar mai grăbi să vândă repede şi la preţuri mici surplusul de producţie, dacă li se asigură spaţii de depozitare prelungită şi garanţii de vânzare din partea statului. Astfel de procedee se practică de zeci de ani în SUA şi în alte ţări ale lumii.

În felul acesta, un stoc tampon mai mare permite trecerea peste anii cu recolte modeste şi asigură stabilitatea alimentară.

Nu pledez în niciun caz pentru revenirea la constituirea unor rezerve de stat de ordinul milioanelor de tone de grâu, în schimb trebuie găsite culoarele de înţelegere şi acceptare din partea FMI şi UE a revenirii stocurilor strategice la nivelurile apropiate de consumurile medii anuale din România. Este un imperativ deloc de neglijat în condiţiile în care îngrijorările globale provocate de o previzibilă criză alimentară sunt la ordinea zilei.

Dr.ing. ION CÎLEA

Vicepreşedinte PSD pe problemele agriculturii