|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Atunci când nu se află în mijlocul pigmeilor politici, senatorul Emilian Frâncu adaugă noi „cărămizi” la propriul orizont cultural. Astfel, dintr-o postare recentă pe pagina de Facebook a parlamentarului am aflat: „Astăzi am avut o zi foarte bună, am luat nota maximă la referatul I din anul II de la doctoratul în drept la Academia de Poliţie! Sâmbăta voi susţine referatul I din anul II, de data aceasta la Târgovişte, la doctoratul în istorie, cu tema: Primele comunităţi creştine de pe teritoriul judeţului Vâlcea”. În acest timp, preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, îşi aprofundează studiile în domeniul bahologiei filozofice de sorginte neoclasică. Succes amândurora!

• În plin an de criză, directorul general al OLTCHIM-ului, Constantin Roibu, a concentrat investiţiile combinatului pe modernizarea unei unităţi economice, care urmează a fi vândută în curând. Astfel, în lista de investiţii pe anul 2010 figurează şi următoarele două obiective: 1. Supraînălţare hală fabricaţie din cadrul obiectivului de investitii Mărire capacitate Ramplast (valoare: 12.581.000 RON); 2. Extindere hală fabricaţie (Valoare: 1.168.000 RON). Să nu se mire nimeni dacă Ramplast-ul va fi vândut la un preţ sub valoarea acestor investiţii… Noi am zis!

• Nicolae Badea, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost vizitat săptămâna trecută de procurorii DNA, care i-au cerut câteva lămuriri şi documente referitoare, în primă fază, la anumite angajări făcute de direcţie în ultima perioadă. Badea este unul dintre cei mai longevivi directori de instituţii publice, reuşind să reziste la conducerea DGASPC Vâlcea în ultimii şapte ani. Pe surse am aflat că procurorii DNA vor lua la purecat inclusiv ultimele „încredinţări directe”, în urma cărora direcţia a achiziţionat un autoturism de lux plus mai multă aparatură medicală de la Şantier CM SRL. Se pare că preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, nu mai controlează demult ceea ce se întâmplă la DGASPC. Vom reveni cu amănunte!

• Firma SC BOGMAR SRL este „policalificată”, vinde unei instituţii publice de toate: de la pixuri şi facturi până la detergenţi de rufe. Este posibil ca această afacere să fie întreţinută de… prietenia patronului societăţii cu directorul direcţiei publice. Noi am spus, nu am dat cu parul! BOGMAR se află pe lista privilegiată (de opt firme care câştigă de ani de zile contracte din bani publici) a respectivei instituţii.

• Zilele acestea, la Tribunalul Vâlcea va avea loc primul termen în procesul în care primarul din Voineasa, Gheorghe Dobrin, şi preşedintele Obştii Pociovaliştea, Ion Tomescu, sunt acuzaţi de procurorii DNA de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Cel mai rău în toată această „afacere” a căzut fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, care a fost băgat în acest caz doar pentru ca cei de la DNA să-şi „facă norma”. Spunem asta pentru că Deaconeasa este cel care, încă din 2006, a transmis la DNA toate documentele cu murdăriile făcute de Obştea Pociovaliştea, iar acum, după cinci ani, este… inculpat în dosar. În plus, Ion Tomescu a venit în 2004 cu o hotărâre judecătorească de punere în posesie pentru cele 505 ha de pădure, astfel că nu se punea problema, ca şef al ocolului silvic, să nu respecţi o decizie a instanţei. În fine, există multe semne de întrebare în acest dosar, iar numai justiţia poate îndrepta un abuz al DNA împotriva lui Gheorghe Deaconeasa.

Leave a Response