La Fârtăţeşti va funcţiona din 2012 un Centru Multifuncţional de Servicii Sociale
• Graţie unui proiect depus de primarul Nicolae Voicescu,
La Fârtăţeşti va funcţiona din 2012 un Centru Multifuncţional de Servicii Sociale
Un nou proiect ambiţios al primarului Nicolae Voicescu prinde contur: la Fârtăţeşti va funcţiona din 2012 un Centru Multifuncţional de Servicii Sociale, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3. Contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia în vara acestui an. Valoarea totală a proiectului este de 1,756 milioane de lei (400.000 euro). Potrivit declaraţiilor primarului Nicolae Voicescu proiectul îşi propune reabilitarea unei clădiri situată în satul Giuleşti, echiparea şi dotarea sa pentru crearea unui nou centru multifunţional de servicii sociale care să reunească: un centru de zi a cărui misiune va fi aceea de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, un centru de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii care va avea ca scop sprijinirea şi asistarea părinţilor/potenţialilor părinţi pentru a putea face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiile familiale. Prin voinţă şi multă muncă, primarul Nicolae Voicescu a probat că pot exista numeroase realizări în folosul cetăţenilor.
Tot primarul Nicolae Voicescu a mai adăugat că au început lucrările de reparaţii capitale la Căminul Cultural din centrul comunei, după ce CJ Vâlcea a decis alocarea sumei de 110.000 lei. În plus, primarul comunei Fârtăţeşti este foarte mândru de beneficiile proiectului european „Sistem zonal de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în comuna Fârtăţeşti”, după aproape doi ani de la darea în folosinţă. „Cu firma care execută acest serviciu – Grup Salubrizare Urbană – nu am avut nici un fel de probleme. Deşeurile se colectează cu ajutorul unor maşini speciale, sunt duse la staţia de colectare din Giuleşti, introduse într-o cuvă specială, presate în nişte containere ermetice, după care sunt apoi transportate la Balş unde sunt incinerate. Acolo, la staţie, este farmacie. Totul se spală cu detergent, se igienizează maşinile, cuvele, absolut tot. De aceea se numeşte şi staţie de depozitare temporară, pentru că gunoaiele nu rămân mult timp pe platformă”, ne-a declarat primarul Nicolae Voicescu.
(P.C.)