Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat la prezentarea proiectului de 17 milioane euro
• Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat la prezentarea proiectului de 17 milioane euro:
„Vrem să transformăm Spitalul Judeţean într-un model de bună practică la nivel naţional”
Marţi, 13 decembrie 2011, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, şi Carmen Alexandrescu, director executiv al Direcţiei Programe şi Relaţii Externe din cadrul aceleiaşi instituţii, au prezentat stadiul proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 3.1. – Reabilitarea, modernizarea sau echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate. Valoarea totală a proiectului este de peste 73,84 milioane de lei (17 milioane de euro), reprezentând costurile eligibile, costurile neeligibile şi TVA-ul. Valoarea totală eligibilă este de 59,575 milioane de lei, din care 50,638 milioane de lei reprezintă asistenţa nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 7,71 milioane de lei reprezintă contribuţia de la bugetul naţional şi 1,22 milioane de lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean la cheltuielile eligibile. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 9 septembrie 2011, durata de implementare a proiectului fiind de 36 de luni.
Prin proiect se vor reabilita corpurile de clădire A şi B ale spitalului şi se vor face dotări cu echipamente medicale şi mobilier specific. Investiţia vizează îndeplinirea condiţiilor pentru clasificarea Spitalului Judeţean de Urgenţă ca spital de urgenţă cu nivel de competenţă II A, ceea ce presupune asigurarea primirii, a investigării şi a tratamentului definitiv pentru majoritatea cazurilor critice de urgenţă. Cu această ocazie, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a declarat: „Acesta este cel mai mare proiect pregătit în cadrul Consiliului Judeţean şi, în ciuda faptului că lucrările se vor realiza fără întreruperea activităţii medicale, vrem să transformăm spitalul într-un model de bună practică la nivel naţional. Practic, acest proiect este al Consiliului Judeţean Vâlcea doar «în acte», el fiind de fapt al celor circa 30.000 de adulţi şi copii care beneficiază în fiecare an de serviciile medicale ale acestuia. Tocmai de aceea, îndrăznesc să îi rog atât pe pacienţi cât şi cadrele medicale să sprijine acest proiect şi să înţeleagă disconfortul care va fi creat pe perioada lucrărilor”.
În prezent, echipa de implementare a proiectului pregăteşte achiziţiile serviciilor de dirigenţie de şantier, publicitate, audit, precum şi cea de execuţie a lucrărilor, care vor fi lansate în perioada următoare, conform calendarului activităţilor. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă din judeţul Vâlcea, pentru asigurarea accesului cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate. Obiectivele specifice sunt următoarele: transformarea infrastructurii de sănătate de urgenţă existente în vederea conformării la standardele europene în domeniu pentru obţinerea certificării ca spital de urgenţă; asigurarea egalităţii de şanse a pacienţilor din punctul de vedere al investigării, stabilirii diagnosticului şi efectuării tratamentului definitiv prin aplicarea de protocoale şi conduite bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate la nivel naţional sau internaţional; informarea populaţiei cu privire la serviciile medicale de urgenţă disponibile ca urmare a implementării proiectului. Rezultate aşteptate: reabilitarea corpurilor de clădire A şi B ale imobilelor de pe str. Calea lui Traian nr. 201; dotarea acestora cu echipamente medicale şi mobilier specific.
(Petre Coman)