Lista şmecherilor din cazul celebrei donaţii – Spiridonescu
Ziarul de Vâlcea vă prezintă:
Lista şmecherilor din cazul celebrei donaţii – Spiridonescu
Tiberiu Pîrnău
„Ziarul de Vâlcea” a aflat cine sunt şmecherii care vor să profite de pe urma „donaţiei” de teren din punctul Cetăţuia-Pasarelă Nord. Printre aceştia se numără: Dumitru Crăciunescu, patronul societăţii Diana, un notar public şi mai mulţi oameni de afaceri vâlceni.
Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, „se chinuie” de mai mulţi ani să treacă prin Consiliul Local o hotărâre de Consiliu Local, prin care să-şi avantajeze câţiva apropiaţi. Concret este vorba despre celebra de-acum propunere de acceptare a unei donaţii de teren în suprafaţă de aproape 13.100 mp din punctul „Cetăţuia-Pasarelă Nord”.
La şedinţa din luna noiembrie 2011 a fost repus pe ordinea de zi (de data aceasta la insistenţele liderului liberal, deputatul Cristian Buican, prieten al lui Bogdan Banu – persoană interesată să se rezolve această situaţie) un material care prevedea preluarea în proprietate publică a unei suprafeţe de teren care avea să fie donată de o „persoană fizică”, o anume doamna Spiridonescu Ioana. În eventualitatea în carea această hotărâre era votată de consilierii locali, Primăria Râmnicului ar fi trebuit să introducă utilităţi şi să asfalteze porţiunea de drum „donată”, în scopul evident de a creşte valoarea de piaţă a terenurilor din preajmă. Numai că atât consilierii PSD, cât şi cei mai mulţi dintre consilierii PDL (!!!), au mirosit că primarul Rădulescu, de data aceasta în cârdăşie cu deputatul Buican, vrea să profite de „afacere” pe banii primăriei şi au blocat proiectul de hotărâre. Consilierii PSD şi PDL, Gigi Matei şi Maria Bercea, au adoptat poziţii extrem de tranşante în acest caz. Veşnica gargară folosită de primarul Romeo Rădulescu în astfel de împrejurări a fost că: „Eu vreau să încurajez investiţiile în zonă, să lărgesc baza de impozitare la nivelul municipiului”.
Beneficiarii donaţiei
„Ziarul de Vâlcea” a aflat cine sunt şmecherii care vor să profite de pe urma „donaţiei” de teren din punctul Cetăţuia-Pasarelă Nord. Redactorii noştri au intrat în posesia documentelor, care arată indubitabil faptul că printre beneficiarii direcţi ai acestei donaţii otrăvite (în eventualitatea în carea aceasta ar fi fost votată de consilierii locali) se află nume importante din mediul de afaceri vâlcean, un notar public, dar şi apropiaţi ai primarului Romeo Rădulescu. Şi, ca să nu-i mai ţinem în tensiune pe cititorii care aşteaptă cu sufletul la gură aceste nume, iată cine sunt persoanele care deţin terenuri în această zonă: Dumitru Crăciunescu (patronul societăţii Diana), Spiridonescu Ioana, Petrescu Marius, Giugă Boboc Florenţa – Gilda, Manea Andreescu Mihail, Manea Carmen, Mustaţă Ion, Ionescu Cătălin, Ionescu Mihaela, Munteanu Eugen, Manea Nicoleta, Berbecel Nicolae.
Vila de Protocol de la Bujoreni, retrocedată ILEGAL
„Ziarul de Vâlcea” a continuat investigaţiile şi a reuşit să pătrundă în dedesubturile acestui caz atât de controversat. Marea proprietăreasă Ioana Spiridonescu (nepoată a defunctei Gheorghiu Florica, aceasta din urmă moştenitoare a defunctei Puţureanu Eugenia) a dobândit terenul din jurul Vilei de Protocol de la Bujoreni în baza titlurilor de Proprietate nr. 2033/52921/14.05.2002, nr. 2/16.12.2005 şi nr. 23/07.08.2006, precum şi în baza Deciziei Civile nr. 231/08.02.2007 a tribunalului Bucureşti o suprafaţă de 187.029 mp (intravilan şi extravilan) în zona Nord – Dealul Malului. Menţionăm că, dintr-o eroare judiciară, Ioanei Spiridonescu i s-a retrocedat inclusiv Vila de Protocol care a fost construită în anii 70.
Ulterior, în baza actelor de proprietate, în anul 2003, Ioana Spiridonescu, sprijinită în toate demersurile sale de politicieni şi oameni de afaceri vâlceni direct interesaţi, a solicitat analiza şi aprobarea Planului Urbanistic de Zonă – Cartier Temelie, pe un teren în suprafaţă de 61.975,37 mp, situat în intravilanul municipiului, în zona de Nord a Râmnicului. PUZ Cartier Temelie propunea o soluţie de parcelare a terenului menţionat care să ducă la construirea unui ansamblu de locuinţe şi de funcţiuni compatibile cu locuirea, realizate pe loturi de terenuri având suprafeţe cuprinse între 600 şi 2050 mp (vezi facsimil).
13 hectare pentru marea proprietăreasă
Imediat ce a intrat în posesia acestor terenuri, Ioana Spiridonescu a început să le înstrăineze anumitor persoane fizice. Primarul Romeo Rădulescu neagă ceea ce ştie un oraş întreg. Iată ce răspuns am primit de la acesta la o întrebare trimisă de noi, referitoare la noii proprietari din zona menţionată: „La acest moment, la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea nu există informaţii privind tranzacţii de terenuri/loturi între Spiridonescu Ioana şi alte persoane fizice sau juridice, de la momentul dobândirii proprietăţilor şi până în prezent. Oferta de donaţie a unui teren în suprafaţă de 13.098 mp cu destinaţia de drum public (ofertă respinsă în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal din 30 noiembrie 2011) s-a făcut în baza proprietăţii pe care Spiridonescu Ioana o are asupra acestei suprafeţe de teren.”
Pentru terenuri lotizate în Cartierul Temelie au fost emise până în prezent 4 autorizaţii de construire, pe numele Spiridonescu Ioana (AC nr. 1914/43195/20.12.2007), Petrescu Marius (AC nr. 1245/30685/01.10.2008), Giugă Boboc Florenţa – Gilda (AC nr. 378/14571/26.05.2011) şi Manea Andreescu Mihail (AC nr. 980/35149/05.12.2011). „Ziarul de Vâlcea” va continua să monitorizeze îndeaproape acest caz!