Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Un „martor surpriză” au avut zilele trecute magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Trofeul Calităţii, în care este inculpat fostul prim-ministru Adrian Năstase. Este vorba de… vâlceanul Valentin Truică, patronul de la firma VFM. Procurorii susţin că materialele de campanie au fost plătite din taxele percepute pentru simpozionul Trofeul Calităţii organizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii. „În 2004 am primit o comandă pentru realizarea unor saci menajeri şi pungi inscripţionate cu Adrian Năstase preşedinte”, a declarat în faţa judecătorilor Valentin Truică.
• Preşedintele Traian Băsescu a continuat miercuri seria atacurilor indirecte la adresa conducerii Oltchim, spunând despre societăţile de stat care au avut pierderi şi datorii uriaşe (printre care şi întreprinderea lui „Roibu-Împărat”) că „În timp ce domnii manageri au stat tot anul, au dat contracte la toate SRL-urile clientelei, nu le-a păsat de restructurare de performanţă. Dar prim-ministrul astăzi, în Guvern, a respins toate rectificările de buget, cerând explicaţii precise asupra motivelor pentru care nu s-au respectat bugetele. Sper că va face şi pasul următor: după ce vede bugetele, să dea afară directorii care nu au respectat parametrii bugetari pe care Guvernul i-a aprobat, dar reflexul managerilor politici este să nu le pese de bugetele aprobate de Guvern, tot la propunerea lor. Este clar că este o atitudine corectă faţă de regii, faţă de companiile de stat, care sper să fie dusă până la ultima consecinţă, pentru că mai avem o lege a responsabilităţii fiscale”.
• Cu referire tot la Oltchim, trebuie să consemnăm încă o veste tristă: compania va continua şi în ianuarie 2012 procedurile de trimitere în şomaj tehnic a circa 1.000 de muncitori, asta pentru că „managerul general” Roibu se dovedeşte incapabil să găsească soluţii de redresare a întreprinderii.
• Valentin Cismaru, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea şi membru în consiliul de administraţie al Casei de Compensaţie Bucureşti, este propus pentru un loc în CA al Bursei de Valori Bucureşti de către firma de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea.
•Proiectul „Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea” început din septembrie 2009 de către Consiliul Judeţean Vâlcea s-a dovedit a fi un mare fiasco. Obiectivul declarat nu a fost atins! Mai mult decât atât, suma de două miliarde de lei a fost aruncată pe apa Sâmbetei, deoarece firmele care au câştigat licitaţia privitoare la acest proiect nu au reuşit să promoveze intern şi internaţional atracţiilor turistice din judeţ. Acum când a fost trasă linia finală, am realizat că directorul Direcţiei Programe Externe din cadrul CJ Vâlcea, Carmen Alexandrescu, vorbeşte mult şi are realizări infime. Poate ne spune domnia sa care au fost rezultatele concrete ale acestui proiect? Managerul de proiect l-a pus într-o situaţie penibilă pe preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care a citit un material din care reieşea că festivaluri precum: Festivalul Rromilor de la Costeşti, Învârtita Dorului de la Vaideeni şi altele au fost iniţiate în acest an…