|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Dintr-un comunicat de presă ultrapompos emis recent de Direcţia de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea aflăm: „Ca urmare a promovării turismului vâlcean prin proiectul Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea s-a înregistrat o creştere estimativă a numărului de turişti români cu 25% şi turişti străini cu 10%, preconizând că numărul acestora este într-o continuă creştere.” Dacă această afirmaţie nu ar fi o mare gogomănie şi o dezinformare crasă i-am fi felicitat din toată inima pe „vajnicii” funcţionari din cadrul Direcţiei Programe Externe ai CJ. Dacă aceşti comunicatori ar fi dorit ca informaţia lor să aibă credibilitate în ochii vâlcenilor ar fi făcut publice şi studiile, sondajele în baza cărora s-a ajuns la concluzia că datorită proiectului respectiv Vâlcea a fost luată cu asalt de turişti. În fapt, s-a reuşit cu brio cheltuirea a peste 6 miliarde de lei pe un proiect fantezist iar eficienţa a fost egală cu zero…

• Directorul de la OLTCHIM şi-a premiat echipa de pupincurişti de la combinat. De sărbători, toţi şefii şi şefuleţii din Oltchim, în frunte cu liderul de sindicat Mihai Diculoiu, au primit prime consistente graţie generozităţii generalului Kim Jong Roi Bu. Cu lacrimi în ochi i-au mulţumit aceştia genialului cârmaci. Cei trei mii de salariaţi, muncitorii simpli, au primit si ei ceva: praful de pe tobă.

• Penibilul preşedinte de la Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Vâlcea, Ovidiu Udrescu, a depus la Primăria Râmnicului o cerere pentru obţinerea unei… locuinţe sociale. Ipochimenul îşi bagă în buzunare sute de milioane de lei din chiriile percepute la Casa Tineretului şi Discoteca Enigma, iar acum apelează la mila primarului Rădulescu pentru a i se repartiza o locuinţă. De peste cinci ani, Ovidiu Udrescu taie frunze la câini în fruntea FJT-ului din Vâlcea fără să se vadă vreo acţiune concretă în beneficiul tinerilor. Ba, mai mult, omul sfidează instituţiile statului şi mai multe societăţi comerciale, prin faptul că nu plăteşte nici un leu impozite şi taxe şi nu-şi onorează obligaţiile către diverşi furnizori de servicii. În tot acest timp, cât aşteaptă răspunsul de la Primăria Râmnicului, acelaşi penibil Ovidiu Udrescu şi-a achiziţionat recent… prin leasing o maşină de peste 10.000 de euro, cu care să facă „naveta” de acasă până la serviciu

Leave a Response