|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Poliţiştii au sancţionat mai multe persoane pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice 

Poliţiştii au sancţionat mai multe persoane pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Marţi, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea s-au deplasat la Spitalul Judeţean Nr. 1, unde agentul de pază a sesizat faptul că, mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică. La faţa locului au fost identificaţi Dumitru D., de 36 ani, Eduard O., de 22 ani, Eugen D., de 21 ani, Florin D. şi Constantin D., ambii de 27 ani, toţi din comuna Racoviţa. În momentul în care li s-a cerut să părăsească zona, deoarece programul de vizite s-a încheiat şi se manifestau zgomotos, Dumitru D. a devenit violent şi în momentul imobilizării lui de către agenţii de poliţie, acesta l-a lovit cu piciorul pe unul dintre poliţişti, motiv pentru care acesta a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei împreună cu încă două persoane, respectiv cu Gheorghe D. şi Claudia D. care au tulburat şi ei ordinea şi liniştea publică în incinta Spitalului Judeţean Vâlcea, Secţia Primiri Urgenţe, în cursul aceleiaşi zi. Astfel, cele 3 persoane au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, fiecare cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei. S-au întocmit documente procedurale cu situaţia de fapt, urmând ca cercetările să fie continuate pentru lămurirea tuturor aspectelor constatate.

Poliţiştii au identificat principalul suspect în cazul unui furt din locuinţă

În data de 16 ianuarie a.c., ora 11.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Pietrari au fost sesizaţi de către Constantin B., din comuna Costeşti, cu privire la faptul că, în perioada 20 decembrie 2011 – 10 ianuarie a.c. i-au fost sustrase din curtea locuinţei mai multe bunuri. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că porţile de acces în locuinţă erau neasigurate, iar din interior au fost sustrase un cablu electric din cupru cu o lungime de 60 m liniari şi un vas de aluminiu de 20 litri, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 400 lei.
Totodată, oamenii legii au reuşit identificarea principalului suspect, respectiv Ion P., de 24 de ani, din aceeaşi localitate. n cauză, tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
În vederea prevenirii comiterii unor astfel de fapte, poliţiştii vă recomandă: să verificaţi la plecare dacă aţi luat toate măsurile de siguranţă a locuinţei; să acordaţi atenţie când la uşa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care declară că fac parte din diferite instituţii sau societăţi; solicitaţi legitimaţia de serviciu şi buletinul de identitate şi reţineţi numele, prenumele şi seria actului de identitate; nu vă limitaţi doar la o singură încuietoare – cu cât aveţi montate mai multe încuietori la uşă, cu atât gradul de siguranţă este mai mare.

• În comuna Creţeni,
Un tânăr este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat

Luni, 16 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Amărăşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 ianuarie a.c., autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa lui Ion N., din comuna Creţeni, de unde au sustras o motopompă, cauzând un prejudiciu de 600 lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate poliţiştii l-au identificat pe Daniel B., de 24 de ani, din aceeaşi localitate, care a recunoscut fapta săvârşită, iar bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. În cauză se efectuează cercetări faţă de Daniel B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, urmând a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.

Leave a Response