Infractorul Nicolae Minea se laudă că va fi “spălat” de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti
În atenţia DNA şi CSM!
Infractorul Nicolae Minea se laudă că va fi „spălat” de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti
Războiul foştilor acţionari de la SC ALUTUS SA cu controversatul om de afaceri Nicolae Minea continuă. Foştii acţionari au formulat mai multe sesizări adresate Preşedinţiei României, Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care solicită judecarea cu celeritate, cu bună credinţă, precum şi monitorizarea modului de soluţionare a dosarului nr. 63/314/2005, aflat pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti. Un astfel de memoriu a fost remis şi redacţiei noastre, spre publicare:
„Foştii acţionari ai SC ALUTUS SA, societate al cărui patrimoniu a fost preluat prin mijloace frauduloase de Minea Nicolae, CEL MAI CONTROVERSAT OM DE AFACERI DIN VÂLCEA, am formulat mai multe sesizări la instituţiile superioare ale magistraturii şi ale statului cu rugămintea de a se pune sub observaţie modul în care se va soluţiona dosarul nr. 63/314/2005, de către magistraţii Curţii de Apel, Bucureşti -şi a nu se interveni în actul de justiţie în sine -, pentru următoarele motive:
-dosarul a fost pus pe rolul instanţei de judecată încă din anul 2005, în urma unui Rechizitoriu al DNA -Serviciul Teritorial Piteşti;
-a fost strămutat la Suceava, unde Judecătoria, după 3 ani, îl condamna pe Minea nicolae, la 8 ani de închisoare şi pe Coveianu Petru Marin (un acolit al lui Minea), la 6 ani de închisoare, pentru fapte asimilate celor de corupţie;
-s-a făcut apel la Sentinţa judecătoriei, iar Tribunalul Suceava a menţinut întrutotul Sentinţa instanţei de fond;
-au urmat mai multe cereri de strămutare la ICCJ, formulate de Minea Nicolae, Coveianu Petru Marin, SC MECANEXIM SERV, SC SCIM INDUSTRIE MICĂ…toate respinse în afară de una care… a trecut, a fost admisă, şi astfel, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Bucureşti;
-nu suntem în măsură să apreciem dar am pus sub semnul întrebării împrejurările în care s-a rejudecat apelul;
-aici, ca şi la Suceava, începe sarabanda amânărilor, pornind de la lipsa apărător, la apărătorul nu a avut timp să studieze dosarul,certificate medical apărător, cerere de necostituţionalitate, apărător din oficiu, apărătorul a avut un accident şi nu s-a putut prezenta la termenul de judcată fixat, apoi apărătorul renunţă, că…nu s-a înţeles cu Minea…
-urmarea unei Cereri de neonstituţionalitate,ICCJ, judecă cazul şi pronunţă decizia de respingere încă din luna noiembrie 2010, dar nu se redactează decizia, astfel nu se înaintează dosarul la Tribunalul Bucureşti pentru reluarea judecăţii, până în luna septembrie 2011 -aproape un an de zile;
-ce mai putea să urmeze? amânări de Pronunţare;
-în data de 05.10.2011, în sfârşit, s-a judecat cauza, şi se stabileşte data de.20.10.2011, ca termen de pronunţare;
-la acest termen nu se pronunţă instanţa şi se amână la data de 27.10.2011;
-şi de această dată se amână pronunţarea, stabilindu-se , în acest scop, data de 03.11.2011;
Până la urmă, instanţa a respins apelul formulat de Minea Nicolae şi Coveianu Marin Petru. Cu privire la împrejurările de mai sus ne-am pus şi noi fel de fel de întrebări, şi dacă concluziile noastre sunt greşite, vă rugăm pe dumneavoastră să ne convingeţi că nu avem dreptate;
În prezent dosarul nr. 63/314/2005 se află în faza de recurs la Curtea de Apel Bucureşti având primul termen de judecată, data de 16.12.2011, după care…evident din lipsă apărător, s-a amânat pentru data de 27.01.2012… ne întrebăm ce alte motive de amânare se vor mai ivi… Am fi vrut ca instanţa să fie mai fermă în admiterea unor motive mai puţin plauzibile, şi eventual să numească apărător din oficiu care să fie obligat să participe inclusiv la termnul din 27.01.2012.
Între timp, Minea Nicolae şi Coveianu Petru Marin au formulat, fiecare, la I.C.C.J., cereri de strămutare a dosarului penal la Tribunalul Bucureşti, prima având termen 06.12.2011, celălalt pe 17.01.2012, sperând într-o situaţie similară cu cea a fazei de apel de la Tribunalul Suceava.
Trebuie să precizăm că cererea lui Minea adresată I.C.C.J, care a avut termen pe 16.12.2011, a fost respinsă, rămânând ultima…speranţă…!!!??
Aşa cum am precizat, la Curtea de Apel Bucureşti dosarul a avut primul termen pe data de 16.12.2011, şi, bineânţeles s-a amânat din…lipsă apărător, următorul termen fiind pe…27.01.2012. Deşi termenul este destul de lung apreciem că este suficient ca apărătorul ales să aibă timpul necesar studierii dosarului, şi asigurării apărării pentru acest termen, ori,…a fost angajat cu o zi în urmă şi…
Sperăm ca preşedintele de instanţă să aibă inspiraţia de a apela la apărător din oficiu la aceeaşi sentinţă…
Apelăm la dumneavostră, ca prin mijloace legale de care dispuneţi, să puneţi sub observaţie modul în care se soluţionează acest dosar, întrucât noi acţionarii ( foşti acţionari ai SC ALUTUS SA), suntem foarte interesaţi ca Minea Nicolae şi Coveianu Marin Petru să fie traşi la răspundere aşa cum prevede legea pentru astfel de fapte.
Astfel, ne-am închipuit că Minea Nicolae a fost favorizat de anumiţi magistraţi de la I.C.C.J, dacă ne referim la respingerea acelor acţiuni de strămutare, şi admiterea uneia dintre ele-condiţiile fiind aceleaşi:
– în aceeaşi măsură, se pare că, Minea Nicolae a fost favorizat de magistraţii ICCJ, dacă ne referim la data la care s-a judecat Cererea de neconstituţionalitate (noiembrie 2010) şi redactarea, implicit, înaintarea dosarului la Tribunalul Bucureşti pentru reluarea judecăţii-luna sept. 2011;
– la Tribunalul Bucureşti s-au dat termene de judecată şi amânări nejustificate -cu referire la jocul cu apărătorul-fără ca instanţa să se impună şi să apeleze la apărătorul din oficiu, conform prevederilor legale:
– amânarea pronunţării este de asemenea un motiv de suspiciune -ce poate invoca completul, că nu a avut timp să studieze dosarul, pe care îl are din 2009 -că s-au administrat probe noi în această fază de judecată??!!
Pe postul tv Realitatea, într-o emisiune, un interlocutor a afirmat că „orice amânare de pronunţare miroase a act de corupţie”, -nu vrem să credem că este adevărat;
Noi nu vrem să invinuim pe nimeni dar se pare că ziarele noastre locale au dreptate în numeroasele articole care s-au scris şi se scriu cu privire la activitatea infracţională derulată de Minea Nicolae, alte fapte (tot atât de grave), decât cele care se judecă în dosarul nr. 63/314/2005, în discuţie. Printr-o acţiune de faliment a SC BATROSCOM SA( una din cele peste 38 firme constituite şi dministrate în fapt de către Minea N.), a pierdut Hotelul Alutus, brendul Turismului Vâlcean şi urmează restul de patrimoniu pe care Minea l-a dobândit prin mijloace frauduloase-dosarul fiind pe rolul Tribunalului Constanţa.
Ce să mai spunem, poate faptul că Minea Nicolae se laudă cu relaţii la preşedinţie, la d-l Prim Ministru, la Ministrul Justiţiei, dar şi la preşedintele de şedinţă, d-nul judecător Popescu…ca, la cheltuielile care le-a făcut, nici nu se gândeşte să nu fie spălat.”