|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, manipulează opinia publică 

• Comunicat al CAS Vâlcea:

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, manipulează opinia publică

Ca urmare a publicării în presa locală de vineri, 10.02.12, a comunicatului de presă prin care preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea prezintă drept o victorie întâlnirea cu conducerea CNAS din data de 08.02.12, de la Bucureşti, se cuvin următoarele precizări, în spiritul corectei informări a asiguraţilor:

1. Întâlnirea nu a reprezentat răspunsul la o cerere a preşedintelui CJ Vâlcea, ci o procedură de mediere, prevăzută de legislaţia în vigoare, în situaţia în care un spital public refuză semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Judeţeană.

2. Medierea s-a făcut doar în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, care a refuzat semnarea actului adiţional de prelungire pe anul 2012 a contractului de prestări servicii medicale spitaliceşti aferent anului 2011.

3. Creşterea sumei minime alocate lunar pentru afecţiuni acute de la 4,3 milioane lei la 4,6 milioane lei nu este rezultatul medierii de la Bucureşti, ci reprezintă chiar oferta CAS Vâlcea pentru perioada februarie-septembrie 2012. În cadrul medierii s-a stabilit doar ca această sumă să fie asigurată până la sfârşitul anului. Fondurile necesare pentru acoperirea perioadei sfârşitului de an vor fi asigurate din sumele reţinute la nivelul CAS Vâlcea şi CNAS, conform actelor normative în vigoare.

4. În urma medierii în cauză, bugetul CAS Vâlcea a rămas la acelaşi nivel, respectiv 80.618 mii lei, alocat prin fila de buget NLD 10085/27.12.2011. 

În condiţiile în care bugetul alocat CAS Vâlcea a rămas acelaşi, comunicatul de presă emis de CJ Vâlcea este doar unul de imagine. 

Nu înţelegem de ce activitatea funcţionarilor CAS Vâlcea este pusă la îndoială, în favoarea Consiliului Judeţean. Sperăm că este vorba doar de o eroare de comunicare şi nu de o încercare de manipulare a opiniei publice.

 

Preşedinte Director General
CAS VÂLCEA

ec. RODICA MĂRGINEAN

Leave a Response