|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• De aproape o lună, societatea Oltchim este în afara legii pentru că nu şi-a desemnat nici până astăzi un preşedinte interimar al consiliului de administraţie, după demisia intempestivă a lui Constantin Dascălu. În momentul de faţă, la combinatul chimic există patru membri ai consiliului de administraţie (Constantin Roibu, Karoly Borbely, Florin Ionel şi Grigore Crăciunescu), însă nici unul din ultimii trei nu vrea să-şi asume rolul de preşedinte interimar, probabil de frica de a nu-l supăra pe noul „patron” de la Ministerul Economiei, Lucian Bode.

• Nu mai este nici un secret că firma Concefa din Sibiu, condusă Horaţiu Cercel, este „favorita” licitaţiilor organizate de instituţiile conduse de PDL. Numai în judeţul Vâlcea, Horaţiu Cercel a câştigat după 2005 licitaţii de milioane de euro pe mână cu „ştabii” de la PDL: lucrarea de degajare a drumurilor de pe Valea Oltului, în urma unor căderi masive de stânci; construcţia noului pod de cale ferată de la Gura Lotrului; modernizarea Gării din Râmnicu Vâlcea (o investiţie care nu a fost încă demarată); construcţia podului peste râul Olăneşti (lucrare realizată în proporţie de 70%). Mai spunem doar că acest Horaţiu Cercel a fost candidatul PDL la un post de senator la alegerile parlamentare din 2008. Conform datelor oficiale publicate în Monitorul Oficial, Cercel a fost unul dintre sponsorii importanţi în campania PDL din 2009.

• Tot mai mulţi primari vâlceni de la PDL (cu excepţia Râmnicului) sunt… pe picior de plecare din partid, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că Dorel Jurcan şi alţi lideri locali democrat-liberali nu-i ajută deloc cu fonduri de la Guvern.

• Liberalii şi pedeliştii au frisoane! Într-un sondaj liberal efectuat în municipiul Râmnicu Vâlcea pe un eşantion reprezentativ, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu are aproape 15 la sută. Sondajul a fost efectuat înainte ca Mircia Gutău să-şi exprime susţinerea faţă de Veţeleanu. În condiţiile în care Mircia Gutău ar veni cu un aport de cel puţin 20 la sută este foarte clar de ce atât liberalii cât şi pedeliştii conştientizează că Eusebiu Veţeleanu are şanse să câştige funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Nimic nu e bătut în cuie, nici un candidat nu e câştigător înainte de a fi dat startul competiţiei electorale! Campania electorală bate la uşă, iar Emilian Frâncu şi Romeo Rădulescu încă mai cred în ciripitorii de serviciu care le spun pveştile frumoase, pe care vor ei să le audă. Dacă ar fi de bună credinţă, marii strategi ai celor doi candidaţi i-ar sfătui pe aceştia să demareze în trombă campania electorală, să fie prezenţi zilnic în mijlocul râmnicenilor.

Leave a Response