|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Vlădoiu şi-a donat indemnizaţia unor familii sărmane 

Deputatul Vlădoiu şi-a donat indemnizaţia unor familii sărmane

Urmare a protestului parlamentar, liderii Uniunii Social Liberale au decis ca parlamentarii să-şi doneze indemnizaţia lunara în cadrul colegiilor electorale în care au fost aleşi. Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu a acordat, în cursul săptămânii trecute, mai multe sume de bani unor oameni care aveau mare nevoie de ajutor.

Prima donaţie a deputatului Vlădoiu s-a îndreptat către Vasile Bengin din satul Coşani al comunei Frânceşti. Cetăţeanul respectiv a înaintat, acum ceva vreme, parlamentarului PSD un apel umanitar privind situaţia precară de sănătate a fetiţei Jesicca. „Din dosarul făcut de tatăl fetiţei rezultă că Jesicca are o malformaţie de cord şi alte afecţiuni ale inimii. Aceşti bani vor fi folosiţi de familia Jesiccăi pentru operaţie în străinătate şi mă bucur că i-am putut ajuta cu suma de 1.500 lei”, declară Aurel Vlădoiu. Tot în comuna Frânceşti a ajuns şi a doua donaţie a deputatului Vlădoiu. „La şedinţa din luna februarie a Consiliului Local Frânceşti s-a prezentat doamna Victoria Ungureanu, femeie care a fost lovită de soartă într-o lună de zile. Astfel, doamna Ungureanu a avut trei decese în familie în decursul unei singure luni, iar situaţia sa dureroasă m-a impresionat. I-am donat suma de 500 lei în prezenţa preotului din comună”, a mai spus Vlădoiu.

În comuna Băbeni, ajutorul financiar a parlamentarului social – democrat s-a îndreptat către Florea Negrea. Deşi nu are o vârstă înaintată, cetăţeanul din Băbeni are serioase afecţiuni cardiace, având deja implantate două valve la inimă. Impresionat de situaţia lui Florea Negrea, deputatul Vlădoiu i-a acordat o donaţie de 500 lei.

Ultima tranşă de bani din indemnizaţia de parlamentar a fost folosită de către deputatul Aure Vlădoiu pentru a ajuta familiile nevoiaşe din comuna Slătioara. Astfel, deputatul PSD a achiziţionat de la firma Forestcov lemne în valoare de peste 1.200 lei, care au fost transportate la Slătioara şi acordate familiile cu posibilităţi băneşti reduse.

Leave a Response