|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Peremistul Pătru nu se dă dus de la Consiliul Judeţean 

Susţinând că liberalii şi democraţii sunt răi şi fraieri

Peremistul Pătru nu se dă dus de la Consiliul Judeţean

• deşi a pierdut procesul cu Prefectura Vâlcea, Nicolae Pătru spune că de fapt el a păcălit-o pe Anuţa Handolescu

În urmă cu două zile, instanţa de la Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în cauza ce-l priveşte pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Nicolae Pătru, în procesul pe care acesta îl are cu Prefectura Vâlcea. Astfel, judecătorii au decis că Nicolae Pătru trebuie să părăsească etajul III al Consiliului Judeţean, din cauza incompatibilităţii cu alte funcţii retribuite deţinute în urmă cu circa doi ani.

 

În urmă cu circa un an şi jumătate, prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a emis două ordine prin care îi suspenda din funcţii pe cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, pesedistul Ion Cîlea şi peremistul Nicolae Pătru. Cei doi au atacat imediat ordinele prefectului iar de atunci presa a avut o pâine bună de mâncat. Între timp, cauzele au fost separate, fiecare dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ războindu-se cu prefectul la Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Alba Iulia sau Sibiu.

 

Decizia instanţei de la Sibiu în cazul lui Nicolae Pătru vine pe fondul unei frustrări exprimate de liberalii şi democraţii vâlceni în ceea ce priveşte tergiversarea celor două procese de către vicepreşedinţii CJ. Totuşi, hotărârea instanţei nu a fost încă redactată, nici una dintre părţi neprimind vreun exemplar din aceasta. Nicolae Pătru mai are la dispoziţie o cale de atac: recursul. „Dacă nu s-a prezentat cu apărător, înseamnă că a renunţat”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu, fără a putea să-şi ascundă satisfacţia. La rândul său, Nicolae Pătru spune că decizia instanţei nu este decât o continuare firească a presiunilor politice asupra justiţiei. Arătându-se foarte liniştit de viitorul său la CJ, Pătru ne-a declarat următoarele: „S-a făcut presiune politică. L-am forţat pe judecător să dea o soluţie ilegală. Avocata noastră a cerut să se retragă şi nu i s-a acceptat acest lucru. A fost o şmecherie a noastră, care ne-a ieşit de minune. Oricum, au ei unul mai bun la Alianţă pe care să-l pună în locul meu? Dacă găsesc unul, eu plec. Sunt răi şi fraieri. O să plec de aici la Paştele Cailor”. Susţinând că nu a fost citat la termenul de săptămâna trecută, Pătru spune că va face recurs la Alba Iulia, după care acesta va fi trimis spre rejudecare la Sibiu. „Nu sunt convins dacă vreau să câştig”, a mai spus peremistul. În urmă cu ceva timp, acesta spunea că vizează un post de parlamentar european, în toamna acestui an.

 

• Octavian HERŢA

Leave a Response