“Vom câştiga alegerile şi voi fi consilierul personal al lui Eusebiu Veţeleanu
• Mircia Gutău, liderul UNPR Râmnicu Vâlcea, a spus:
„Vom câştiga alegerile şi voi fi consilierul personal al lui Eusebiu Veţeleanu”
La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei conferinţe de presă, Mircia Gutău, preşedintele UNPR Râmnicu Vâlcea, a confirmat că în cazul câştigării fotoliului de primar de către Eusebiu Veţeleanu, postul pe care şi-l doreşte este cel de consilier personal. „Nu vreau să fiu administrator public sau city-manager la primărie, să am acces la bugetul municipiului, aşa cum s-a mai scris. Vom câştiga alegerile şi voi fi consilierul personal al lui Eusebiu Veţeleanu. Vom face o echipă puternică de pe urma căreia vor avea de câştigat locuitorii acestui oraş. Vreau să precizez că nu vom ataca în această campanie, vom duce o luptă politică decentă. Din punctul meu de vedere, sunt trei candidaţi puternici: Romeo Rădulescu, Emilian Frâncu şi Eusebiu Veţeleanu. Oamenii au de unde alege, ceea ce nu poate fi decât bine pentru democraţie”, a spus Mircia Gutău.
Pe de altă, liderul municipal al Uniunii Naţionale pentru Progresul României a mai declarat că formaţiunea sa politică este deschisă la negocieri cu PDL. „Noi suntem dispuşi să susţinem candidatul pentru Consiliul Judeţean al celor de la Partidul Democrat Liberal, adică preşedintele Dorel Jurcan, iar ei să-l susţină pe Eusebiu Veţeleanu în cursa pentru Primăria Râmnicului. Altfel, vom merge pe liste separate şi vom vedea, după alegerile locale din 10 iunie, cum stă fiecare partid în parte”, a declarat Gutău. La rândul său, Eusebiu Veţeleanu a precizat că şi-a dat demisia şi din postul de viceprimar şi de cel de consilier local, după ce în data de 21 martie a fost exclus din PDL Vâlcea. „Nu mai avea rost să stau, din moment ce nu mai aveam nici o atribuţie. La mine nu mai ajungea nici măcar un act, practic, trebuia să stau degeaba şi nu avea rost. Trebuie să spun din capul locului că nu îi datorez nimic lui Romeo Rădulescu, nici că am ieşit consilier local, nici că am fost ales de către consilieri în funcţia de viceprimar. Am format în trei o echipă bună, lucrurile au funcţionat foarte bine până în momentul în care Rădulescu a devenit primar. De atunci, totul s-a schimbat”, a declarat Veţeleanu. Atât Gutău, cât şi Veţeleanu au precizat că nu îi vor ataca pe cei doi contracandidaţi importanţi de la Primăria Râmnicului. „Cu Emilian Frâncu am avut o discuţie de principiu, să nu ne atacăm în campania electorală şi să ducem o campanie decentă”, a mai menţionat Eusebiu Veţeleanu.
(Petre Coman)