|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Câştigătorul licitaţiei de reabilitare a Spitalului Judeţean va fi anunţat în data de 3 mai 2012 

Câştigătorul licitaţiei de reabilitare a Spitalului Judeţean va fi anunţat în data de 3 mai 2012

Luna trecută, Consiliul Judeţean Vâlcea a publicat pe sistemul electronic anunţul cu privire la organizarea licitaţiei privind reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, câştigătorul licitaţiei urmând a fi anunţat joi, 3 mai 2012. Valoarea estimată fără TVA este de 46,35 milioane de lei (11 milioane de euro) şi nu cuprinde lucrări neprevăzute. Reabilitarea spitalului va presupune realizarea următoarelor lucrări: intervenţii arhitectură, intervenţii structură, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii termice (se vor înlocui parţial), instalaţii de ventilaţie şi de desfumare, instalaţie gaze medicale, reabilitare şi amenajare mansardă, etc. Lucrarea va fi executată în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnico-economice, faza proiect tehnic, detalii de execuţie şi caiete de sarcini pe specialităţi, întocmite de proiectantul SC Asix Design SRL Bucureşti şi puse la dispoziţie executantului. 

Prin acest proiect se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă din judeţul Vâlcea, pentru asigurarea accesului cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate. Astfel, prin proiect se vor realiza: intervenţie asupra corpurilor A şi B ale clădirii spitalului în scopul reabilitării şi modernizării construcţiei; transformarea mansardei în spaţii cu destinaţie medicală; realizare scară incendiu; dotări cu echipamente medicale şi mobilier specific. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 30 luni începând de la data atribuirii contractului. 

Firmele care vor dori să participe la licitaţie vor depune o garanţie de participare de peste 100.000 de euro. Lucrarea de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea va fi finanţată astfel: bugetul propriu al CJ Vâlcea (2,05%), bugetul naţional (12,95%), finanţare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (85%). Ofertantul câştigător trebuie să demonstreze, la data semnării contractului, că pe toată perioada de execuţie a lucrării va avea acces sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza fluxul de numerar de execuţie a lucrării pentru o perioadă de trei luni, în valoare de 4,63 milioane de lei.

(P.C.)

Leave a Response