Cu Virgil Covercă, patronul companiei Forestcov, în pelerinaj la Mănăstirea Surpatele 

• Cu Virgil Covercă, patronul companiei Forestcov, în pelerinaj la Mănăstirea Surpatele

„Am oferit sprijin, dar îl tăinuiesc pentru a primi răsplată de la Dumnezeu!”

Virgil Covercă, patronul cunoscutei companii Forestcov Vâlcea, este omul strategiilor şi al faptelor. Cea mai importantă carte de vizită a sa o constituie realizările întreprinse la crearea, extinderea şi modernizarea fabricii din comuna Păuşeşti Otăsău. Este de părere că, totuşi, nu ar fi reuşit să facă atâtea, dacă nu şi-ar fi folosit capacităţile şi la ajutorarea celor cu nevoi şi lipsuri financiare.

• Domnule Virgil Covercă, am dori să împărtăşiţi şi cititorilor noştri sentimentul de mulţumire ce vă încearcă atunci când vă aflaţi la Mănăstirea Surpatele. Ce puteţi să ne spuneţi despre această Mănăstire?
Virgil Covercă: „Vă pot spune că iubesc acest aşezământ religios, dar înainte de a-l iubi eu, a fost iubit de bunicii mei care m-au crescut. Mergeam în duminici şi sărbători cu bunicii la Mănăstirea Surpatele, unde era colţişorul nostru de rai. Bunica îmi vorbea foarte mult despre acest loc sfânt. Ei au trecut la Domnul şi se află aici în acest loc tainic al acestei mănăstiri pe care după cum am mai spus au iubit-o mult”.

• Ce vă povestea bunica despre această mănăstire?
Virgil Covercă: „Îmi vorbea despre Doamna Maria Brâncoveanu, care a refăcut din temelii biserca şi a zidit în jurul ei clădiri, a înzestrat-o cu odoare scumpe şi moşii. Fiind mănăstire de călugăriţe şi fiind mai retrasă, modesta Doamnă Maria, zicea bunica, a făcut din această ctitorie cel mai plăcut loc de petrecere a lunilor de vară. În timpul văduviei, a fost pentru aceasta locul de mângâiere şi reculegere sufletească, trăind aici multă vreme alături de văduva clucerului Ianache Văcărescu, sfetnic al lui Constantin Brâncoveanu, care fusese jupuit de piele şi omorât în chinuri cumplite împreună cu Vodă Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi la Constantinopol în anul 1714. Şi boierii Jieni au avut strânse legături cu mănăstirea, ea fiind loc de închinare şi de consolare a familiilor lor, mai ales în timpul stareţei Agapia Jianu, sora mamei Jienilor. Mai mult, boierul Haiduc Jianu a jurat în faţa preotului de atunci, Antonie, că va lupta până la moarte împotriva fanarioţilor ce asupreau poporul român. Apoi domnul Tudor împreună cu oastea sa, a jurat pe Drapel, Evanghelie şi Cruce în prezenţa Preasfinţitului episcop Ilarion al Argeşului că va duce la capăt lupta pentru eliberarea poporului de fanarioţi. Cam în aceeaşi perioadă a fost înmormântată Florica, sora boierului Jianu, logodnica lui Tudor Vladimirescu, pe care o furase şi o batjocorise guvernatorul Olteniei, chiar în noaptea logodnei. Pentru această faptă, el a fost prins, adus aici, judecat şi omorât pe mormântul Floricăi de însuşi fratele ei, boierul haiduc Iancu Jianu. Credincioşii mai vin la Surpatele şi pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni care o înfăţişează pe Maica Domnului. Cei care calcă pragul mănăstirii descoperă şi o pictură valoroasă, o colecţie muzeală care cuprinde icoane de o valoare inestimabilă, candele de argint, iar policandrul cel mare ce încă împodobeşte cupola bisericii a fost donat de Doamna Maria Brâncoveanu”.

• Am întâlnit foarte mulţi oameni pe care i-aţi ajutat şi au avut doar cuvinte de mulţumire la adresa dumneavoastră. Doriţi să precizaţi în ce au constat aceste ajutoare?
Virgil Covercă: „În primul rând, eu întâmpin pe toată lumea cu o vorbă bună, iar după aceea, cu ce m-a miluit Dumnezeu am împărţit şi cu alţii. Nu am păstrat niciodată doar pentru mine. Nu doresc să mă laud, dar consider că orice om, dacă a făcut mai mult sau mai puţin bine, acest bine se va întoarce înmiit cândva. Eu am încercat să ajut cât mai mulţi oameni, deoarece am înţeles că pot fi şi eu ca ei, adică să am şi eu nevoie de ajutor la rândul meu. Cunosc cât de bine este atunci când găseşti oameni buni care să te sprijine. Am oferit sprijin, dar îl tăinuiesc pentru a primi răsplată de la Dumnezeu, de aceea voi vorbi mai puţin despre mine. Consider că este mai important acum să mergem să luăm cuvânt de învăţătură de la duhovnicul mănăstirii!”

• Părinte, sunteţi duhovnicul Mânăstirii, de ce are nevoie omul zilelor noastre cel mai mult?
Părintele Duhovnic: „De pace, acum războaiele s-au mai domolit, dar pace tot nu este. Se luptă frate cu frate, soţii între ei, copil cu părinte, vecin cu vecin. Se luptă pentru avere, sau pentru vreo poftă sau plăcere. Nici unul nu vrea să piardă. Toată lumea vrea să câştige şi iar să câştige. Însă mare parte din această lume pierde din vedere că acest câştig consumă timp. Îşi risipeşte omul timpul pentru dobândirea unui bun, după care se face din nou risipă de timp pentru păzirea lui să nu fie furat. Şi astfel grijile noastre pentru dobândirea, păstrarea şi înmulţirea unor câştiguri ne consumă tot timpul. La bisercă nu mai avem timp să mergem, sau dacă mergem lăsăm telefonul deschis să sune tare, să-l auzim, gândul se risipeşte este mânat de interese şi plăceri cum mână vântul praful şi nu mai poate înţelege slujbele din biserică, nu mai poate accepta nici citirea de cărţi religioase şi se oboseşte, după care alege să se odihnească intr-un târziu în faţa calculatorului a televizorului şi a distracţiilor nefolositoare. Unii zic despre câştigul spiritual că nu ţine nici de foame nici de sete, dar nu se gândesc săracii că mâncarea şi băutura este tot de la milostivul Dumnezeu şi dacă noi nu avem ochi pentru cel ce ni le dăruieşte atunci vom pierde o răsplată mult mai mare. Cum ne-am simţi noi atunci când am hrăni pe cineva, l-am îmbrăca, şi i-am da şi salariu bun şi nu numai, şi acel cineva nici măcar mulţumesc nu zice? De aceea vă îndemn să aveţi răbdare, dacă sunteţi fericiţi rugaţi-vă, iar dacă vi se pare că vă nedreptăţeşte cineva, iarăşi rugaţi-vă, şi dacă vi se cere s-au nu vi se cere ceva să daţi, să daţi cu drag, tot ce aveţi mai bun şi altora, pentru că o să primiţi o mare răsplată de la Dumnezeu în vecii vecilor. Amin”.

(Octavian Avram)