Ministrul Turismului a vizitat pârtia de schi de la Voineasa şi a semnat un proiect cu Primăria Râmnicului
Ministrul Turismului a vizitat pârtia de schi de la Voineasa şi a semnat un proiect cu Primăria Râmnicului
Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a aflat marţi, 10 aprilie, în judeţul Vâlcea, unde a semnat un contract de finanţare prin Programul Operaţional Regional (în valoare de aproape 22 de milioane de lei) şi a vizitat stadiul lucrărilor la pârtia de schi din staţiunea Vidra. La pârtia de schi, ministrul a fost însoţit de prefectul Petre Ungureanu, de vicepreşedintele CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, de deputatul Samoil Vâlcu, dar şi de reprezentanţi ai firmei constructoare – Acomin. În staţiunea turistică Vidra, MDRT investeşte, prin subprogramul „Schi în România”, în proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement, cu o valoare de peste 148,2 milioane de lei. Acesta a demarat în 2011 şi este preconizat să se finalizeze anul acesta, înainte de începerea sezonului de schi. În prezent, sunt deja terminate următoarele obiective: două teleschiuri, un telescaun, tronsoanele I şi II ale telegondolei, drumurile de acces la clădirile multifuncţionale de la cota 1.300, drumurile de acces la cota 1.850 şi cota 1.970, pârtia aferentă tronsonului I al telegondolei (cu o lungime de 2,3 km) şi punctul salvamont de la cota 1.970 m. Mai rămân de finalizat următoarele obiective: instalaţiile de iluminat şi zăpadă artificială aferente pârtiei de sub tronsonul I al telegondolei, înierbarea tuturor pârtiilor, clădirile multifuncţionale de la cotele 1.320 m, 1.850 m şi 1.970 m, parcarea supraetajată de la cota 1.320 m şi instalarea unui teleschi (între cota 1.320 m şi 1.425 m).
Tot marţi, de la orele 15, ministrul Cristian Petrescu a semnat cu primarul Romeo Rădulescu proiectul „Amenajare şi modernizare str. Aurelian Sacerdoţeanu şi str. Patriarh Iustinian Marina, municipiul Râmnicu Vâlcea”. Acest proiect prevede fluidizarea traficului prin asfaltarea şi refacerea a 3.275 de metri de carosabil şi a trotuarelor, plantarea unui zid de protecţie din pomi, refacerea reţelei de canalizare pluviale şi a instalaţiei de iluminat public din zonă. Proiectul se va derula pe durata a 14 luni, valoarea totală ridicându-se la 21,87 milioane de lei, din care 15,51 milioane de lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile din fonduri europene.