Confort Timişoara, firma care va construi pasajul “Tudor Vladimirescu”, nu are deloc experinţă în astfel de lucrări
Confort Timişoara, firma care va construi pasajul “Tudor Vladimirescu”, nu are deloc experinţă în astfel de lucrări
În absenţa patronului de la firma Confort Timişoara, Georgică Cornu, joi, 12 aprilie, la sediul Primăriei Râmnicului a fost semnat contractul de execuţie pentru obiectivul de investiţii “Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”. Însă, dacă te uiţi pe site-ul oficial al companiei constaţi foarte uşor că cei de la Confort Timişoara nu au experinţă deloc în construirea de pasaje sau poduri de mari dimensiuni, de genul celui care va fi construit în Râmnicu Vâlcea. Portofoliul firmei lui Georgică Cornu este extrem de “subţire” şi cuprinde: reabilitare străzi în Drobeta Turnu Severin, reabilitare corp administrativ la stadionul din Drobeta Turnu Severin, depozit de deşeuri nepericuloase în comuna Ghizela, reabilitare drum Buziaş-Lugoj, modernizare puncte termice în Drobeta Turnu Severin, reabilitare termică blocuri, modernizare reţele de apă şi canalizare în Drobeta Turnu Severin, corp anexă la Consiliul Judeţean Timiş, dezvoltare potenţial balnear Dej, Centru de expoziţii şi convenţii Seaca, reabilitarea infrastructurii pentru creşterea atractivităţii staţiunii Ocna Sibiului şi modernizare traseu turistic E68 Moneasa. Deci, din portofoliul societăţi Confort lipseşte cu desăvârşire construirea de pasaje sau poduri….
Trebuie să mai spunem că valoarea contractului “Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu” este de 24,4 milioane de lei, durata de execuţie este de 12 luni, iar în cadrul lui se vor realiza 460 de metri de cale rutieră (din care 294 metri de pasaj), cu o lăţime de 17,8 metri şi zece deschideri. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul Major de Intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. “Este un proiect în valoare de aproximativ 38 de milioane de lei. Acest pasaj are o lungime aproximativă de 20 de metri liniari, pe patru benzi, cu parapet despărţitor pe cele două sensuri de mers, cu o pasarelă pietonală deasupra căii ferate, scări de acces şi pe o parte şi pe cealaltă, plus lift de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru persoane cu bagaje voluminoase. Are durată de execuţie 12 luni, conform licitaţiei. Bretelele de legătură se vor executa pe podul vechi, în aşa fel încât vom avea o economie de 48 milioane de lei la exproprieri. Din fericire, nu vom face exproprieri pentru realizarea bretelelor şi le vom construi cu bani foarte puţini. Eu sunt adeptul lucrurilor cu bani puţini. Deschiderea lucrărilor la pasaj va fi pe data de 2 mai 2012”, a subliniat primarul Romeo Rădulescu la momentul semnării contractului de execuţie. Pasajul va elimina blocajul rutier creat de calea ferată care intersectează artera principală de acces în şi dinspre centrul oraşului către destinaţii importante, respectiv Bucureşti, Piteşti, Valea Oltului, Sibiu. De asemenea, prin realizarea pasajului se va fluidiza traficul între cartierele importante ale municipiului, respectiv cartierul Goranu, cartierul Ostroveni şi centrul Râmnicului.
(Petre Coman)