|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Scandal în primăriile useliste din judeţul Vâlcea 

Scandal în primăriile useliste din judeţul Vâlcea

Când spunem „primării useliste” mă refer la acele primării conduse de primari ai PSD,PNL sau PC. În mare majoritate aceşti primari au serioase motive de revoltă asupra protocolului încheiat între liderii naţionali ai celor trei partide. Protocol care unora le pune în pericol poziţia, altora le pune în pericol integritatea organizaţiei locale politice din care fac parte iar pe alţii îi obligă să-şi bage duşmanul în propriul pat conjugal ( metaforic mulţi dintre edili sunt parcă căsătoriţi cu instituţia pe care o conduc). 

Voi lua ca exemplu trei localităţi din acelaşi colegiu electoral. 

Fârtăţeştiul este cea mai mare comună din Vâlcea. Are 23 de sate. Este condusă de patru mandate de Nicolae Voicescu. Fost primar ţărănist apoi primar PSD. Un om energic, un edil de forţă bun administrator şi excelent politician de comună. 

Omul nu are nicio problemă în a-şi spulbera în alegeri adversarii. Rezultatele sale (obţinute şi ca primar al puterii dar şi ca primar de opoziţie) îl recomandă electoratului. 

A cerut în 2008 sprijin total pentru PSD. L-a primit la urne. L-a învins pe adversarul său liberal (duşman de al său politic de foarte mulţi ani). A obţinut majoritatea absolută în consiliul local. Ei bine acum Voicescu trebuie să facă o listă comună. Să pună pe lista USL, din partea căruia va candida şi reprezentanţi ai PNL dar şi, măcar de formă, unul al PC. 

Dacă UNPR nu va pune candidat în zonă probabil USL va câştiga primăria şi consiliul local cu peste 90 la sută. Dar Voicescu trebuie să îi bage în consiliul local pe adversarii săi (ceea ce înseamnă că va sacrifica oameni ai PSD ce nu vor mai avea locuri eligibile pe listă şi e posibil ca aceştia revoltaţi să fugă la PP DD, PDL sau UNPR) iar apoi trebuie să îi mai dea liberalului locul de viceprimar .

Adică să-i forţeze pe pesediştii din consiliu să-l voteze pe liberal ca viceprimar sub ameninţarea că, dacă nu o fac, liderii judeţeni ai PSD îi vor exclude din consiliul local. 

Ingrată situaţie pentru Voicescu. Dealtfel cât de imbecil trebuie să fi ca să îţi faci duşmanul adjunct în primărie? Mai ales când ştii că în România nicio alianţă nu a ţinut patru ani deci că la alegerile viitoare viceprimarul are toate motivele să încerce să îţi ia locul. 

Acum să vorbim despre Roşiile. O localitate aflată tot în Colegiul electoral Bălceşti. 

Condusă de mai multe mandate de primarul liberal Ștefan Marinescu, un edil care a alcătuit o echipă redutabilă. La alegerile trecute a obţinut pentru PNL 8 mandate de consilier din 11. Și a scos PSD din consiliul local. În plus l-a executat ca la carte pe Ion Cîlea, acesta obţinând sub 5 la sută pentru Consiliul Judeţean în timp ce Emilian Frâncu a obţinut peste 80 la sută. 

Cât de încântaţi trebuie să fie acum pesediştii din Roşiile! Protocolul USL îi obligă pe liberali să îi bage şi pe ei în consiliul local. Mai mult chiar liberalii trebuie să le dea apoi votul pentru un viceprimar pesedist. 

Păi e logic ca toată organizaţia locală a PNL să înnebunească de draci. Ei nu au treabă cu Ponta, Antonescu, pot chiar să nu fie de acord cu preşedintele Băsescu dar nu pot înţelege două lucruri. 1. De ce să îşi sacrifice posturi pentru pesedişti şi să le ofere şi postul de viceprimar. 2. De ce trebuie să îl voteze pe Ion Cîlea şi nu pe un candidat liberal la CJ.

În fine vom trece la a treia primărie din Colegiul Bălceşti. Este vorba frumoasa comună Lădeşti. 

Primarul conservator Ilie Dobre s-a luptat din greu acum opt ani pentru a înlătura un vechi activist al PSD (şi nu numai) care părea de neclintit din primărie. A câştigat alegerile dar Ion Cîlea este genul de om care nu uită. Și atunci Lădeştiul nu a fost ajutat mai deloc de CJ (uitaţi vă pe ultima împărţeală a banilor făcută de CJ exact acum o zi când Lădeşti a primit cea mai mică sumă din toate 89 de localităţi vâlcene).

Nici liberali nu au ajutat Lădeştiul considerându-l o zonă în care nu pot câştiga alegeri şi în care organizaţia lor este slabă. Dobre a fost un primar al opoziţiei neglijat însă şi de liderii opoziţiei. Acum omul se vede nevoit să facă o listă comună cu liberali şi pesediştii şi să le ofere acestora postul de viceprimar. Nu cred că o va face. În locul lui i-aş trimite la plimbare . Inclusiv pe liderii judeţeni ai PC care chiar nu îl vor ajuta cu nimic în campanie.

Populaţia din cele trei localităţi l-a votat însă, majoritar, deputat, pe Constantin Mazilu. Acesta i-a ajutat constant şi pe localnici dar şi pe cei trei edili. 

Există o percepţie a populaţiei faţă de anumiţi politicieni precum Dan Mazilu. Tradusă cumva ea sună : ┬½E de al nostru, e băiat bun, ajută pe toată lumea, locuieşte de ani de zile în zonă, nu vorbeşte cu patimă despre politică, nu ne pupă şi de ia în braţe de formă pentru ca să ne păcălească, îl vedem de vorbă cu preoţii, cu primarul, cu directorii de şcoli dar vorbeşte şi cu noi. Cumpără de mâncare din târgul nostru, bea bere la halbă cu noi, nu se fîţîie pe uliţele satului în costume vara înainte de alegeri… ┬╗.

Pentru USL riscul cel mare este reprezentat de oameni asemănători cu Dan Mazilu. Revoltaţii din partidele care au făcut un protocol total ilogic pentru mulţi membrii, absurd şi dezavantajos cum am demonstrat pentru mulţi din activiştii din teritoriu, au în unele cazuri o supapă.

Prin Colegiul Bălceşti este Dan Mazilu şi UNPR. Prin alte colegii pot fi lideri ai PP DD sau a altor formaţiuni. Vom detalia. În curând. (www.criterii.ro)

Leave a Response