|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Formarea şi perfecţionarea personalului de la SH Rm. Vâlcea după principiile Kaizen 

• Hidroelectrica a finalizat cu succes primul proiect finanţat prin POSDRU

Formarea şi perfecţionarea personalului de la SH Rm. Vâlcea după principiile Kaizen

Vineri, 20 aprilie 2012, la Sucursala Hidrocentrale (SH) Râmnicu Vâlcea, din cadrul societăţii Hidroelectrica, s-a desfăşurat conferinţa de presă pentru diseminarea externă a rezultatelor proiectului “Formarea şi perfecţionarea personalului societăţii, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a resurselor umane, bazată pe principiile îmbunătăţirii continue a întregii activităţi, în scopul creşterii capacităţii de adaptare a societăţii la mediul economic în schimbare”. La eveniment au participat următoarele personalităţi: ing. Marian Diaconescu – directorul general al Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea, Petre Ungureanu – prefectul judeţului, Romeo Rădulescu – primarul Râmnicului, Julien Bratu – directorul Institutului Kaizen România, Rodica Diaconescu – manager îmbunătăţiri procese la SH Râmnicu Vâlcea, precum şi mai mulţi angajaţi din cadrul sucursalelor Hidroelectrica.

Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea a finalizat implementarea unui proiect în valoare de peste 1,4 milioane de lei care a vizat formarea şi perfecţionarea personalului din subordine după nişte principii întemeiate după un concept japonez denumit Kaizen. Numele îl poartă şi sistemul de management care a fost implementat la Hidroelectrica într-o perioadă de 21 de luni de la demararea proiectului şi care vizează instruirea unui număr de salariaţi astfel încât să creeze, la nivelul societăţii, un nucleu de specialişti care să se ocupe de formarea continuă a angajaţilor companiei. De altfel, crearea unui nucleu de specialişti care să continue instruirea angajaţilor până în anul 2014 a fost obiectivul principal al proiectului finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Proiectul, denumit “Formarea şi perfecţionarea personalului societăţii, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a resurselor umane, bazată pe principiile îmbunătăţirii continue a întregii activităţi, în scopul creşterii capacităţii de adaptare a societăţii la mediul economic în schimbare”, a fost implementat timp de 21 de luni, începând cu 1 august 2010, etapa finală fiind prezentarea, în cadrul unei conferinţe de presă, a rezultatelor la care s-a ajuns în prezent. De asemenea, bugetul total al proiectului a fost de 1.465.000 de lei, din care contribuţia Hidroelectrica 600.000 de lei, respectiv 40,95% şi asistenţa financiară nerambursabilă 865.000 de lei, respectiv 59,05%. De precizat că acest proiect s-a derulat pe mai multe etape, printre care putem enumera formarea a 45 de specialişti în îmbunătăţirea proceselor de la nivelul companiei, precum şi formarea a 15 manageri care să coordoneze activitatea specialiştilor.

Ultima şi cea mai importantă etapă a proiectului a fost elaborarea strategiei şi procedurilor de lucru pentru implementarea filozofiei îmbunătăţirii continue a proceselor în Hidroelectrica. Această filosofie a fost implementată de către institutul internaţional Kaizen. Numele acestuia este de origine japoneză şi înseamnă “îmbunătăţire continuă”, reprezentând o filozofie niponă care se concentrează pe îmbunătăţirea continuă în toate aspectele vieţii. Potrivit directorului subsidiarei din România a institutului Kaizen, Julien Bratu, filosofia a început să fie aplicată şi în mediul de afaceri: “Activităţile Kaizen îmbunătăţesc în mod continuu toate funcţiile de afaceri, de la producţie, la management şi de la CEO, la muncitorii din liniile de asamblare. Îmbunătăţind activităţile şi procesele standardizate, Kaizen vizează eliminarea pierderilor. Kaizen a fost implementat mai întâi în câteva companii japoneze în timpul refacerii ţării după cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv la Toyota, iar de atunci s-a răspândit în companiile din întreaga lume”.

(Petre Coman)


Leave a Response