CS Municipal îşi poate asigura rămânerea în Liga a II-a dacă îi învinge pe bucureşteni pe propriul teren
Fotbal, Liga a II-a
Meci decisiv cu Juventus!
CS Municipal îşi poate asigura rămânerea în Liga a II-a dacă îi învinge pe bucureşteni pe propriul teren
CS Municipal joacă sâmbătă un alt meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare, obiectivul propus pentru acest sezon competiţional. Gruparea din Zăvoi poate evita din zona nisipurilor mişcătoare în cazul în care se va impune pe propriul teren în faţa unei contracandidate directe, Juventus Bucureşti, formaţie despre care se spune că ar fi o preferată a oficialilor de la Federaţia Română de Fotbal. În ultima perioadă, bucureştenii au făcut meciuri bune, în special cel de la Bistriţa, de acum două runde, partidă în care a condus lidera seriei şi a pierdut în final, în prelungi, cu 3-4. Juventus vine după o săptămână de pauză, pentru că a sărit peste partida cu Arieşul Turda, pe care a pierdut-o la masa verde şi poate avea avantajul prospeţimii. “Dezavantajul nostru în acest retur de campionat este că întâlnim formaţiile care stau în runda precedentă. Vă daţi seama că au o recuperare mai uşoară, spre deosebire de noi, mai ales când în campionat sunt programate şi runde intermediare”, a declarat tehnicianul principal al vâlcenilor, Alin Artimon.
Încă un stranier legitimat la CSM
De partea cealaltă, Alin Artimon a declarat după partida câştigată la limită cu Mureşul Deva că are nevoie de dublaj pe posturi, în special la fundaşii centrali şi laterali. Timişoreanul a primit o veste bună în această săptămână, gruparea din Zăvoi reuşind să-l legitimeze pe ivorianul Soumahoro Bangaly care a venit liber de contract şi a primit actele necesare înregimentării în Liga a II-a Fotbalistul are 21 de ani şi poate juca pe mai multe posturi. Sunt şanse minime, însă, ca el să fie folosit în meciul cu Juventus darn u este exclus să ia loc pe banca de reserve. Altfel, este posibil ca la echipă să se întoarcă portarul Chiriţă, cel care a decis să nu se mai prezinte la antrenamente după ce tatăl său a intrat în conflict cu antrenorul de portari, Robert Tufişi. ÔÇ£Am discutat cu Chiriţă, nu are pretenţii exaggerate, pare dispus să se întoarcă. Eu îl aştept şi sunt sigur că nu vor fi noi conflicte. E nevoie de o dublură pentru Tufişi, una e să-al am pe Chiriţă şi alta să am un junior ca rezervă. Nu îmi e teamă să promovez tineri, gândiţi-vă că Brănescu a jucat destul în timpul în care am mai antrenat.”, a spus Artimon În ceea ce-l priveşte pe Roşca, celălalt fotbalist care a plecat din lot, situaţia este cu mutl mai complicată. ÔÇ£Roşca vrea la semnătură jumătatea din valoarea contractului. E exagerată o astfel de pretenţie şi ar fi incorrect faţă de ceilalţi colegi ai lui. Gândiţi-vă că ar semna pe mai mulţi ani şi vedeţi ce sumă iese. Ce control poţi să ai asupra unui jucător care îşi ia pe loc jumătate din baniÔǪ”
Programul etapei:
Arie╚Öul Turda – Gloria Bistriţa
CSM ÔÇô Juventus Bucureşti
FC Bihor ÔÇô FC Argeş
Alro Slatina ÔÇô Mureşul Deva
FC Olt ÔÇô Chindia Târgovişte
Poli Timişoara ÔÇô Luceafărul Oradea
Unirea Alba Iulia ÔÇô FC Maramureş
Gaz Metan Severin ÔÇô UTA Arad
Știri:
Damila a câştigat derbiul local
Baza sportivă de la Măciuca a găzduit derbiul local al Ligii a III-a la fotbal între lidera l zi a clasamentului, Damila şi FC Oltchim, formaţie ameninţată serios cu retrogradarea. Gazdele au dominat cu autoritate întâlnirea şi s-au impus în final cu 4-0, după ce la pauză au condus cu 2-0. Trupa antrenată de Eric Linkar rămâne pe primul loc al clasamentului în Seria a IV-a dar are numai un punct avans faţă de a doua clasată, Minerul Motru, după ce ortacii s-au impus şi ei, 2-0 la FCM Târgovişte. Lupta de promovare în eşalonul secund se va da cel mai probabil în doi, având în vedere că FC Cisndădie şi Gaz Metan Mediaş au pierdut în runda intermediară de marţi.
Rezultatele etapei:
Damila Măciuca ÔÇô FC OLtchim 4-0
Prometeu Craiova ÔÇô Jiul Rovinari 2-1
Girom Albota ÔÇô Gaz MAtena II Mediaş 1-0
Ghecon Lăpuşata ÔÇô Metaloglobus Bucureşti 1-0
FCM Târgovişte ÔÇô Minerul Motru 0-2
CS Vişina Nouă ÔÇô Atletic Bradu 4-1
FC Caracal ÔÇô Minerul Mătăsari 1-2
FC Cisnădie ÔÇô Pandurii II Târgu Jiu 1-2
Meci caritabil la sala Traian
Vineri, 27 aprilie 2012, începând cu ora 17:30, Sala Sporturilor Traian găzduieşte un eveniment de excepţie ÔÇô meciul demonstrativ între fostele glorii şi actualele campioane ale handbalului Vâlcean – OLTCHIM. Pentru prima dată în 33 de ani de la înfiinţarea clubului, toate campioanele Oltchim se întâlnesc în sala în care s-au jucat cele mai mare meciuri ale clubului râmnicean. Meciul demonstrativ oferit de fostele şi actualele jucătoare ale Oltchim Râmnicu Vâlcea are scop caritabil, fondurile strânse din vânzarea biletelor fiind donate Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism MARA. ÔÇ£Duelul Campioanelor” va pune faţă în faţă handbaliste de legendă ale handbalului feminine vâlcean, Maria Torok, Edit Matei, Mariana Târcă, Hilda Popescu, Geta Andronache, Mia Rădoi, Steluţa Lazăr Luca, Luminiţa Huţupan, Cristina Rouă, Adriana Călin, Rodica Pestrea, Narcisa Lecuşeanu, Lăcrămioara Lazăr, Simona Gogârlă, Mihaela Ilie, Carmen Amariei sau Felicia Tipi cu cele din actuala echipă a Oltchimului: Talida Tolnai, Sanela Knezovic, Valentina Elisei, Iulia Curea, Ramona Farcău, Ada Nechita, Iulia Managarova, Oana Manea, Adina Meiroşu, Patricia Vizitiu, Yeliz Ozel, Oana Chirilă, Aurelia Brădeanu, Daniela Băbeanu, Mihaela Smedescu, Ekaterina Vetkova, Cristina Neagu, Marija Jovanovic, Nicoleta Safta. La sfârşitul meciului, prin tragere la sorţi, spectatorii pot câştiga mingi de joc cu autograful campioanelor. Biletele s-au pus în vânzare în următoarele locaţii: Cinema Ostroveni, Punct vânzare Centru ÔÇô la Ceas, Punct vânzare Ostroveni ÔÇô Hermes, Magazin Sport Pack şi Sala Sporturilor Traian. Preţul unui bilet este 25 lei. Un eveniment organizat de ROTARY Club Râmnicu Vâlcea COZIA şi ROTARY Club Râmnicu Vâlcea cu sprijinul Clubului Sportiv OLTCHIM, Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea.