Luminiţa Huţupan, DAT─é AFAR─é de la Oltchim
Luminiţa Huţupan, DAT─é AFAR─é de la Oltchim
După ce s-a retras din viaţa sportivă în 2009, Luminiţa Huţupan a revenit în poarta Oltchimului pe 15 ianuarie 2012, după o pauză de aproape trei ani în care a născut o fetiţă. La patru luni după revenirea în handbal, sportiva şi-a încheiat contractul cu Oltchim.
În vârstă de 41 de ani, Luminiţa Hu╚øupan s-a întors în poarta Oltchimului, cu care încheiat un contract care a fost semnat lunar de la revenire. Acesta a expirat însă luni, iar jucătoarea nu a mai făcut deplasarea la Ploieşti pentru meciul de marţi din etapa a 24-a. Astfel, ultima partidă pe care a jucat-o în tricoul Oltchimului a fost cea din 25 aprilie, când echipa Luminiţei a învins pe teren propriu pe CSM Cetate Deva, cu 41-26.
Având în vedere multitudinea variantelor pe care se poate baza, Oltchim a decis să nu îi propună Luminiţei Huţupan prelungirea contractului. Echipa vâlceană a transferat-o recent pe Amandine Leynaud, de la Metz şi are în lot portăriţe de mare valoare, precum Talida Tolnai, Sanela Knezovic şi Mihaela Smedescu. Mai mult, este aşteptată şi revenirea Paulei Ungureanu, după o pauză cauzată de atât de o accidentare, cât şi de o naştere, conform realitatea.net.
Luminiţa Huţupan a fost votată cel mai bun portar al lumii din istorie în cadrului unui sondaj realizat în 2011, sportiva având în palmares trei trofee de Liga Campionilor câştigate cu Krim Ljubljana (2001, 2003) şi Kometal Skopje (2002).