|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Cîlea, Persu şi Pistol, o echipă de poveste la Consiliul Judeţean 

Cîlea, Persu şi Pistol, o echipă de poveste la Consiliul Judeţean

“Ziarul de VâlceaÔÇ£ îl susţine pe tânărul liberal Bogdan Pistol la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Fostul candidat la Primăria Râmnicu Vâlcea merită această minimă reparaţie morală din partea colegilor săi. Politician activ, om de afaceri de succes, Pistol este cel mai potrivit liberal pentru a ocupa această funcţie. Tânărul are un atu considerabil în competiţia internă pentru ocuparea acestui post extrem de important în administraţia publică a judeţului: este susţinut de principalul sponsor al PNL Vâlcea, Dan Niţu ÔÇô patronul SC DAMILA SRL. Am putea spune că acesta este un argument suficient pentru ca liberalii să-l desemneze pe Pistol candidat la funcţia de vicepreşedinte al CJ. Preşedintele Buican stă pe margine acum şi mănâncă seminţe!

Ne-am bucura dacă junele “pistolarÔÇ£ ar accede în ierarhia administrativă judeţeană, având în vedere echipa din care va face parte ÔÇô alţi doi “tinereiÔÇ£ de vreo 70 ani/bucată, Ion Cîlea şi Dumitru Persu. În acelaşi timp îl şi compătimim. Îi dorim succes “celui mai frumos şi celui mai deşteptÔÇ£ dintre liberalii vâlceni! Imediat după ce i se va face acest cadou, Pistol va aborda cu seriozitate şi încrâncenare pozitivă o altă etapă a vieţii sale politice: cucerirea funcţiei de preşedinte al PNL Vâlcea. Noi am spus, nu am dat cu parul!

(T.P.)

Leave a Response