Eusebiu Veţeleanu s-a întâlnit cu peste 500 de râmniceni din cartierele Ostroveni şi Nord
• Împreună cu Mircia Gutău,
Eusebiu Veţeleanu s-a întâlnit cu peste 500 de râmniceni din cartierele Ostroveni şi Nord
La sfârşitul săptămânii trecute, candidatul UNPR pentru funcţia de primar, Eusebiu Veţeleanu, împreună cu Mircia Gutău s-a întâlnit cu peste 500 de râmniceni din zona Ostroveni şi zona Nord. Fiind asaltat de acuze aduse actualului primar, acesta le-a transmis, ca deobicei, că nu doreşte o campanie prin care să arunce lumină negativă asupra contracandidaţilor săi ci, va încerca să cucerească simpatia alegătorilor prin experienţa şi caracterul său. Echipa Eusebiu Veţeleanu ÔÇô Mircia Gutău este o echipă greu de învins, acest lucru fiind demonstrat de numărul mare de râmniceni care-i sunt alături. Cei care sunt la conducerea ţării au încercat să-i ia tot fostului edil Mircia Gutău dar dragostea de râmniceni i-a rămas. Acesta le-a mulţumit invitaţilor, ca de fiecare dată, pentru faptul că i-au fost alături şi la bine şi la greu. Scopul întâlnirilor din această perioadă este expunerea obiectivelor propuse în programul pentru viitorul mandat. În cartierul Ostroveni trebuie finalizat Bulevardul Dem Rădulescu până la capătul barajului. În această zonă trebuie amenajat un spaţiu de picnic pentru cei din cartierul Ostroveni. Se vor face toate demersurile pentru preluarea terenurilor de la Alutus SA ,de la ştrand până la DN67 în aşa fel încât toată zona să fie considerată una de vacanţă, de recreere. În opinia fostului edil, amenajarea unui cimitir la Feţeni, la 12 km de oraş, lângă groapa de gunoi şi adăpostul de câini, nu este de loc o idee bună.
Gutău a precizat că are în proiect amenajarea a două cimitire în Râmnicu Vâlcea , unul în cartierul Ostroveni şi unul în cartierul Petrişor, PUZ-urile sunt aprobate trebuie doar să înceapă lucrările.
Echipa progresiştilor continuă să acorde atenţie extinderii reţelelor de utilităţi în zonele limitrofe ale municipiului. Introducerea apei şi canalizării pe fiecare străduţă începând cu Ostroveni Sat, Căzăneşti, Copăcelu, Goranu, se regăseşte în programul electoral al echipei Veţeleanu ÔÇô Gutău. Cetăţenii au primit promisiuni că vor avea staţie de pompare la fiecare casă în parte, iar costurile vor fi suportate de firma Apavil, bani proveniţi şi deja obţinuţi din fonduri europene.
Proiectul “Amenajarea şi modernizarea străzilor Aurelian Sacerdoţeanu şi Patriarh Iustinian Marina” va fi de asemenea finalizat în cel mai scurt timp. Tronsonul trei de la Fostul Cămin de Bătrâni va fi modernizat în locuinţe sociale în această vară, iar bisericuţa de acolo demolată şi amplasată în incinta noului Cămin de Bătrâni. Referitor la noul Cămin de Bătrâni, progresiştii consideră că nu există nici o scuză ca unei investiţii, de zeci de miliarde, să nu-i fie atribuită nici o utilitate de doi ani de zile. În urma discuţiilor purtate cu Arhiepiscopia Râmnicu Vâlcea, Gutău la momentul respectiv a găsit înţelegere ca măicuţele să asigure asistenţa socială pentru bătrânii de la Căminul de Bătrâni în aşa fel încât costul unei persoane să nu depăşească 350 lei. Pentru a face acest lucru trebuie voinţă, ambiţie şi perseverenţă, lucru de care actualul executiv nu a dat dovadă. Nu s-a construit nici o grădiniţă! În viitorul mandat la lociunţele sociale de lângă Căminul de Bătrâni se va construi o grădiniţă, proiectul este aprobat. În ultimii doi ani de zile nu s-a reuşit nici măcar mobilarea ultimului etaj al grădiniţelor. O altă grădiniţă va fi construită şi în incinta Liceului Ferdinand. Unui om ca să-l cunoşti trebuie să-i dai prima dată puterea şi dacă-i dai puterea îi vezi şi adevăratul caracter, este de părere fostul edil Mircia Gutău. “În momentul plecării mele am cerut să fie păstrată unitatea echipei pe care eu am format-o. Care credeţi că a fost prima reacţie a actualului primar, Romeo Rădulescu? Să-l excludă din echipa lui pe Eusebiu Veţeleanu. În ultimii doi ani de zile Executivul Local nu a iniţiat nici un proiect. Mi se pare inimaginabil să te tot lauzi cu proiectele iniţiate de subsemnatul. Absolut toate proiectele au fost aprobate şi semnate în perioada mandatului meu pe data de 22 noiembrie. Noi, echipa Veţeleanu ÔÇô Gutău vă asigurăm că din 10 iunie vom câştiga primăria”, a precizat Gutău.
Râmnicenilor li s-a făcut invitaţia de a participa pe data de 11 mai, ora 17, la Sala Sporturilor, unde va avea loc lansarea oficială a candidatului Eusebiu Veţeleanu la funcţia de primar din partea UNPR.