|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Primarul Daniel Muşat a început lucrarea de introducere a apei în Tepşenari 

• În comuna Milcoiu,

Primarul Daniel Muşat a început lucrarea de introducere a apei în Tepşenari

Primarul comunei Milcoiu, Daniel Muşat, le dă încă o veste bună locuitorilor: din data de 3 mai 2012 au început lucrările la extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Tepşenari pe o distanţă de 3,6 km. “De asemenea, vrem să demarăm extinderea apei în Căzăneşti Deal pe 1,5 km. Am depus un proiect la Guvern în vederea realizării canalizării pe 4,8 km din traseul Tepşenari-Milcoiu şi ne dorim ca lucrările să înceapă în luna septembrie. Tot în toamnă avem prevăzut să demarăm prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii investiţiile de modernizare a 8,3 km de drumuri comunale şi străzi. Recent, am finalizat lucrările de realizare a unei troiţe în punctul La Turc, iar în prezent se lucrează la pietruirea şi amenajarea mai multor drumuri din comună. Tot zilele trecute am terminat de amenajat o zonă de agrement şi de relaxare pentru oameni în zona Comanca, potrivit Legii picnicului. În fine, vreau să vă mai spun că am montat un nou acoperiş la Școala de la Tepşenari”, ne-a spus primarul Daniel Muşat.

În mandatul actualului primar Daniel Muşat a fost construit un dispensar uman în comuna Milcoiu, unde primarul Muşat a intenţionat să asigure un centru de permanenţă, fiind tot timpul un medic de gardă. Mai mult decât atât, el a amenajat un teren de sport în satul Comanca, a înfiinţat o plantaţie superintensivă de meri în satul Ciuteşti, şi a achiziţionat staţii de autobuz moderne în toată localitatea. “A fost realizat proiectul tehnic pentru construirea unui cămin cultural în comună pentru a putea desfăşura în bune condiţii activităţi culturale, şedinţe publice şi alte activităţi. Acest proiect a fost deja depus la Bucureşti şi aşteptăm finanţarea pentru a putea organiza licitaţia”, a precizat primarul localităţii Milcoiu, Daniel Muşat.

(P.C.)

Leave a Response