Curăţenie portocalie la Muzeu şi Bibliotecă
Curăţenie portocalie la Muzeu şi Bibliotecă
Cele două instituţii de cultură vor avea o conduceri noi
După ce nu au obţinut punctajele necesare pentru proiectele depuse în vederea administrării instituţiilor pe care le conduc directorii de la Muzeul Judeţean şi Biblioteca Vâlcea au fost destituiţi din funcţie de conducerea Consiliului Judeţean. Dumitru Lazăr şi Eugen Deca au fost înlocuiţi deocamdată cu nişte directori interimari, respectiv Valentin Smedescu pentru Biblioteca Judeţeană şi Liliana Beu pentru Muzeul Judeţean. În următoarele două luni se vor organiza concursurile de proiecte manageriale pentru ocuparea funcţiilor. Atribuţiile celor doi directori interimari sunt limitate. Ei se ocupă numai de buna funcţionare a instituţiilor. Fostul director al Bibliotecii Judeţene Vâlcea şi-a pierdut fotoliul după ce a obţinut o medie de 6.20, stabilită pe baza activităţii anterioare şi pentru proiectul de management prezentat în faţa comisiei de evaluare. Eugen Deca, fostul director al Muzeului Judeţean a obţinut 6.60, sub 7.00, care era nota minimă de trecere. Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean a spus că doreşte ca vechii directori să fie menţinuţi în sistem – mai ales Eugen Deca, dar nu pe funcţii de conducere, dar că aceasta este în cele din urmă alegerea lor.