Primarul Nicolae Voicescu conduce abuziv, dictatorial şi ineficient destinele comunei Fârtăţeşti
• Nu mai este nici un dubiu, iar “faptele” spun totul de la sine
Primarul Nicolae Voicescu conduce abuziv, dictatorial şi ineficient destinele comunei Fârtăţeşti
Petre Coman
Este mai mult decât evident că de aproape 15 ani, primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, conduce abuziv, dictatorial şi ineficient destinele localităţii, fără ca vreo autoritate judiciară sau administrativă să ia o măsură împotriva lui. Spunem abuziv şi dictatorial pentru că Nicolae Voicescu se foloseşte de metode de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor săi politici sau celor care nu vor să facă “afaceri” cu el prin comuna Fârtăţeşti. Spunem ineficient pentru că primarul Voicescu nu prea are cu ce realizări se lăuda prin comună, iar puţinele investiţii efectuate au fost făcute haotic şi fără o strategie generală de dezvoltare a localităţii. În plus, există unele obiective care au fost încropite în grabă, pentru a lua ochii oamenilor din comună în timpul alegerilor, iar după numai câteva luni acestea… se degradau văzând cu ochii. Din aceste motive, considerăm că este necesară să se petreacă schimbarea în fruntea administraţiei publice locale din Fârtăţeşti, pentru că Nicolae Voicescu a “obosit” după un deceniu şi jumătate de conducere discreţionară.
Dar să spunem lucrurilor pe nume! În primul rând, primarul Nicolae Voicescu nu a întocmit niciodată o strategie de dezvoltare durabilă, aşa cum au toate localităţile din jurul comunei. Spre exemplu, alimentarea cu apă nu acoperă decât satele Fârtăţeşti, Giuleşti şi o parte din Dozeşti, în condiţiile în care comuna are 13 sate. În plus, oamenii din cele trei sate nu pot folosi apa de la reţeaua de alimentare… decât pentru spălat pentru că are multe impurităţi şi nu este potabilă. Prin anul 2006, după ce a finalizat lucrările la introducerea alimentării cu apă în cele trei sate, primarul Nicolae Voicescu a decis cu de la sine putere să defiinţeze laboratorul de analize a apei, încălcând astfel prevederile contractului de finanţare semnat cu Uniunea Europeană. Ca să pună bomboana pe colivă, Nicolae Voicescu a desfiinţat laboratul de analize a apei, iar în clădirea existentă a mutat… firma cumnatului său, care deţine în acel loc o şcoală de şoferi. Probabil că OLAF sau DNA ar trebui să cerceteze aceste aspecte care dăinuie iată de aproape şase ani!
În ceea ce priveşte canalizarea şi aceasta a fost executată doar parţial. În plus, lucrarea a fost executată de mântuială şi fără respectarea prevederilor tehnice: nu a fost pus stratul de nisip pentru protecţia tuburilor. Despre platforma de colectare a gunoaielor, cu care se mândreşte toată ziua primarul Voicescu, trebuie să spunem că… aceasta nu are autorizaţie de mediu pentru că nu respectă condiţiile minime privind amplasarea unui astfel de obiectiv. Aceasta este plasată chiar lângă drumul naţional şi în imediata vecinătate a staţiei de tratare a apei.
Nicolae Voicescu a trecut la ameninţări la adresa adversarilor politici din comună
Prin anul 2008, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, primarul Nicolae Voicescu a turnat în mare grabă mai multe tone de asfalt pe un drum comunal din Dejoi fără să fie pregătit terenul şi fără consolidări. Rezultatul: în prezent, drumul arată ca după bombardament, singura speranţă a oamenilor din această zonă fiind… campania electorală din aceste săptămâni. Un alt capitol al ineficienţei primarului Voicescu a fost reprezentat de slaba implicare în găsirea de finanţări la proiectele elaborate. În ultimii ani, primarul comunei Fârtăţeşti a aruncat mai multe sute de milioane de lei vechi din bugetul local pe studii de fezabilitate, avize şi proiecte tehnice, dar toate acestea zac în biroul primarului fără a fi vreodată implementate pe teren. Ne uităm pe hartă şi vedem că localităţile din jurul comunei Fârtăţeşti au fost declarate zone cu potenţial turistic (un caz fiind cel al comunei Lădeşti), numai Nicolae Voicescu nu a mişcat un deget pentru a înscrie localitatea sa pe coordonatele turismului, deşi dispune de acelaşi cadru natural şi facilităţi de cazare.
Pentru a-şi asigura un nou mandat de primar al comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu recurge la tot felul de tertipuri pentru a-şi intimida adversarii politici. Un astfel de caz este cel al lui Rândunel Marinescu, care şi-a retras candidatura după ce a primit ameninţări prin telefon. Însă cazul lui Marinescu nu este singular, fiindcă mai mulţi oameni care vroiau să se înscrie în cursa electorală s-au răzgândit în ultimul moment.
Din ciclul “Să râdem cu/de Nicolae Voicescu”, mai putem aminti faza cu demolarea în acest an a Școlii din Becşani, după ce acelaşi primar a renovat-o din temelii în urmă cu câţiva ani. Școala din Dejoi este folosită de primarul Voicescu doar pentru a se spăla “elevii” de la o echipă de fotbal, în timp ce copii din Dejoi sunt trimişi la kilometri depărtare, la Școala din Giuleşti. Și ca să încheiem într-o notă “optimistă” mai adăugăm doar că primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, a transformat fosta clădire a Primăriei Dejoi în magazin alimentar-cârciumă şi pe care a închiriat-o pe o sumă modică lui Viorel Călina, consilier local PSD şi bun amic cu edilul şef Nicolae Voicescu. Oare mai merită un mandat în fruntea primăriei acest om!?! “Ziarul de VâlceaÔÇ£ va continua în forţă dezvăluirile despre acest individ, care se autointitulează: Regele Fârtăţeştiului!