Ion Horia Horăscu, edilul şef din Prundeni, a primit distincţia de “Primarul anului în România
• Peste 80% din locuitori vor vota pentru candidatul PSD şi pentru continuitate la primărie
Ion Horia Horăscu, edilul şef din Prundeni, a primit distincţia de “Primarul anului în România”
Este clar pentru majoritatea locuitorilor comunei Prundeni că toate realizările din ultimii 16 ani ale primarului Ion Horia Horăscu îl recomandă pentru câştigarea unui nou mandat în fruntea administraţiei publice locale la alegerile din 10 iunie. Anul trecut, Ion Horia Horăscu a fost desemnat “Primarul anului în România” de Protalul Naţional de Administraţie Publică. Dar să amintim doar câteva din faptele primarului Ion Horia Horăscu din ultimele cinci mandate: reabilitarea tuturor şcolilor din comună; modernizarea învăţământului; dotarea şcolilor cu 150 calculatoare şi mijloace de predare moderne, table smart în fiecare sală de clasă, videoproiectoare, grupuri sociale, autocar şcolar de 4 stele cu 34 locuri, două microbuze şcolare de 19 locuri şi 20 locuri, camere de supraveghere; teren de sport sintetic şi cu tartan (Școala Prundeni); bibliotecă modernă, sală PAPI (Punct acces public la informaţie – 24 calculatoare) şi sală de lectură cu internet (Călina); grădiniţă şi săli pentru învăţământul primar (Călina); reabilitarea Căminului Cultural Zăvideni; amenajarea sediului Primăriei; înfiinţarea Postului de poliţie rurală Prundeni; înfiinţarea sistemului de apă potabilă în comună; înfiinţarea sistemului de canalizare (str. Tudor Vladimirescu şi str. George Călinescu), peste 50% din reţea; Serviciul de evidenţă a populaţiei; reabilitarea sistemului de iluminat public (urmează a se monta); înfiinţarea centrului de combatere a violenţei domestice şi a cantinei sociale; amenajarea spaţiilor pentru medicii de familie şi stomatolog; amenajarea unei farmacii; asfaltarea str. Filipescu, str. Cazane şi Pelanu; construcţia unui pod care face legătura între strada Pelanu şi Cazane; asfaltarea Drumului Bisericii Prundeni; recondiţionarea monumentului Eroilor – Biserica Călina; introducerea televiziunii prin cablu; Centru social pentru copii; modernizare drumuri de interes local; Centru de zi persoane vârstnice; Centru de zi; Centru de informare, consiliere şi asistenţă a victimelor violenţei domestice; Centru comunitar de servicii sociale; Cantina socială pentru persoane vârstnice; Economia bazată pe cunoaştere – 20 calculatoare; alimentare cu apă potabilă; înfiinţarea Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor – Prundeni; colectare selectivă a deşeurilor (maşină de gunoi de 9 mc, 1.982 pubele, 982 de tocători de grădină, 20 de platforme pentru gunoi menajer selectat); consiliere şi formare profesională (cursuri de instruire pentru şomeri); creşterea accesului şi participării în învăţământul primar şi secundar pentru copii din mediul rural (after school); sprijin educaţional pentru şcolari şi preşcolari (şcoală de vară); formare profesională pentru eficacitate organizaţională ECDL; înfiinţarea sistemului de canalizare (reţea publică de apă uzată şi staţie de epurare); extinderea reţelei publice de apă potabilă, îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local; prima înfiinţare şi dotare a centrului de îngrijire pentru copii şcolari (after school); conservarea specificului local şi a moştenirii culturale; baza sportivă Prima Prundeni; terenuri multifuncţionale cu gazon sintetic şi tartan, la Prundeni; Drumul Vinului Vâlcean; Centrul de informare turistică; Redescoperă turismul monahal vâlcean.
“În perioada 2012-2016 îmi propun să duc la îndeplinire următoarele obiective: extinderea reţelei de gaze naturale (2012) pe străzile Dealului, Panait Donici şi Avocat Iliescu; extinderea reţelei de canalizare; asfaltarea străzilor Dealul Viilor (Călina), Bereni, Crişuleşti, Fologea, Groşarea, Triteşti, Timpuriu, General Marin Ion, General Zăvoianu, Dealului, Panait Donici, Avocat Iliescu; reabilitarea Căminului Cultural Prundeni; înfiinţarea Ateneului Sătesc şi a Televiziunii Locale; împământarea reţelei de electricitate, cablu-internet şi telefonie; refacerea trotuarelor, dalarea rigolelor şi construirea pistelor pentru biciclişti; înfiinţarea locurilor de joacă pentru copii, în toate satele din comună, în intravilanul localităţii şi la şcoli; înfiinţarea a trei pieţe mobile, moderne, pentru a se evita accidentele de circulaţie, pentru cei care îşi vând produsele pe marginea carosabilului; înfiinţarea a două parcuri fotovoltaice (unul la Călina-privat şi unul la Prundeni al Administraţiei Publice); regularizarea pârâielor Groşarea, Bărbuceni şi Bălutoaia; înfiinţarea satului de vacanţă “Groşarea”; înfiinţarea centrului de agrement şi sport Călina (fosta Balastieră), cu debarcader, terenuri de sport şi agreement; anveloparea termică a unităţilor publice; complex sportiv (la Stegaru – stadion) cu două terenuri sintetice, campus pentru cantonament cu spaţii de cazare, masă, sală de conferinţe, transmisii radio-tv, nocturnă, tribune pentru 300 locuri (finanţare OG 7/2006, valoare 25 miliarde); modernizare drumuri către exploataţiile agricole (drumurile către izlaz din str. Tudor Vladimirescu); Cămin Cultural cu 400 de locuri, în satul Călina (proiect deja selectat de Compania Naţională de Investiţii); terenuri de sport sintetice la Zăvideni şi Călina; repunerea în funcţiune a Centrului de zi pentru persoanele în vârstă şi Cantina Socială pentru acestea; înfiinţarea Grădiniţei cu program prelungit (Călina); înfiinţarea unui târg săptămânal (joia), în satul Zăvideni, zona Gară şi drumul balastierei; construirea unei căi ocolitoare, şoseaua de centură; modernizarea drumului Dealul Olt – 15 km; construirea unei biserici în vatra satului Prundeni; extinderea şi parcelarea cimitirelor Zăvideni, Prundeni şi Călina”, a ţinut să menţioneze primarul Ion Horia Horăscu.
Primarul Horăscu a organizat impecabil Salonul de literatură şi artă “Rotonda Plopilor Aprinşi”
Vineri, 25 mai 2012, primarul din Prundeni, Ion Horia Horăscu, împreună cu Arhiepiscopia Râmnicului, Primăria Râmnicului, Uniunea Scriitorilor din România Sibiu, Asociaţia Plop “ART” Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” şi Fundaţia Culturală “Curierul de Vâlcea”, a organizat în condiţii excelente Salonul Naţional de Literatură şi Artă “Rotonda Plopilor Aprinşi”. Oaspeţii au făcut o vizită la Biblioteca comunală din satul Călina, unde au avut loc mai multe lansări de cărţi: “Ciorne” (volumele I-IV) de Lucian Avramescu, romanul “Ultimul ţăran” de C. Argeşanu, “Centrul lumii” şi “Îmblânzitorii de ape” de Ioan Barbu. Cărţile au fost prezentate de autori. Despre Lucian Avramescu şi Constantin Argeşanu a vorbit Ioan Barbu. Despre scriitorul Ioan Barbu a vorbit primarul din comuna sa natală (Corbu – Olt), C. Dinuţ, prezent la manifestare. De la orele 14,30, la Centrul Cultural Zăvideni a avut loc o dezbatere pe tema “Direcţii şi orientări în literatura română actuală”, în context “Cartea la sate, cartea despre sat”, ediţia a II-a. Dezbaterea a fost cu participarea scriitorilor oaspeţi, iar moderatori au fost scriitorul Emil Lungeanu şi Ion Horia Horăscu, primarul comunei Prundeni. Seara s-a încheiat cu un program artistic cu formaţiile “Mândrele” din Prundeni şi “Haiducii” din Amărăşti. În data de 24 mai, la Râmnicu Vâlcea au început manifestările din prima zi a Salonului Naţional de Literatură şi Artă “Rotonda Plopilor Aprinşi”, ediţia a II-a, în memoria mitropolitului şi scriitorului Bartolomeu Valeriu Anania. Salonul naţional s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile. Programul din prima zi a cuprins: la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” – vernisajul expoziţiei artiştilor plastici Valeriu Jabinschi şi Ion Jabinschi, precum şi a studenţilor Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (coordonatorul expoziţiei a fost artistul plastic vâlcean Sergiu Plop, iar cuvintele de salut le-au avut Sanda Augustina Constantinescu şi Ioan Barbu); la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, în sala de conferinţe – Cântări şi laude-nălţăm noi ţie, Mitropolit şi Poet Bartolomeu Valeriu Anania (binecuvântare Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, iar cuvânt de salut Romeo Rădulescu, primarul municipiului Rm. Vâlcea); evocarea strălucitului ierarh – prof univ. dr. ing. Pompiliu Manea, prof. univ. dr. George Anca, scriitorul Constantin Zărnescu, conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, preot Nicolae State Burluşi, Valeriu Diaconescu, nepotul Înaltului comemorat (fiul Elenei Anania, sora Mitropolitului). A urmat apoi înmânarea Diplomelor de Excelenţă şi a Trofeului “Cerurile Oltului”. În continuare, a avut loc lansarea romanului “Ultimul ţăran” de Constantin Argeşanu.
(Petre Coman)