Primarul Constantin Niţu a organizat în mod impecabil Târgul “Cocoşul de Hurez”
• În oraşul Horezu,
Primarul Constantin Niţu a organizat în mod impecabil Târgul “Cocoşul de Hurez”
Ediţia din acest a Târgului Ceramicii Populare Româneşti “Cocoşul de Hurez” s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, dar şi de faptul că a fost prima ediţie internaţională. Primarul Constantin Niţu a avut şi oaspeţi de seamă cărora le-a arătat meşteşugul ceramiştilor români din toate centrele din ţară, dar şi pe cel al ceramiştilor din Bulgaria, Grecia, Franţa, Italia, Moldova, Serbia, Spania, Ucraina şi Ungaria, prezenţi la această ediţie a “Cocoşului de Hurez”. “La mulţi ani, Horezu! Astăzi este cea de-a 42-a ediţie când sărbătorim marele nostru eveniment, sărbătorim ceramica de Horezu şi pe cea din toată ţara. Pentru câteva zile, Horezu demonstrează că este Capitala Ceramicii Populare Româneşti, iar asta se datorează meşterilor populari. Lor trebuie să le mulţumim în primul rând. Pentru că dacă n-ar fi fost ei şi dacă nu s-ar fi păstrat tradiţia la Horezu şi în alte centre din ţara noastră, acest eveniment nu era posibil. Mulţumim din suflet meşterilor populari, să le dea Dumnezeu sănătate şi tot ce îşi doresc. Suntem onoraţi că astăzi, la Horezu, avem un public minunat, avem turişti şi că oraşul nostru este primitor ca de fiecare dată”, a spus primarul Constantin Niţu în deschiderea oficială a “Cocoşului de Hurez”. Au mai fost alături primari ai localităţilor din ţările cu care Horezu este înfrăţit, precum şi mari personalităţi culturale din ţară. N-a lipsit nici prietenul oraşului Horezu şi al judeţului Vâlcea, Paul Julien, preşedintele Asociaţiei de Prietenie Francezo-Română, care a precizat că iubeşte România şi oraşul Horezu. Cu ocazia celei de-a 42-a ediţii a “Cocoşului de Hurez”, oraşul Horezu a mai perfectat o înfrăţire, de această dată cu localitatea Skopelos din Grecia, o insulă grecească în care tradiţia ceramicii negre este la fel de bine păstrată ca şi la Horezu. Primarul din Skopelos, George Michelis, înţelege foarte bine româneşte, pentru că a lucrat la Bancpost în România şi a locuit aici câţiva ani. El a precizat că iubeşte România şi oraşul Horezu şi că se simte la noi ca între prieteni şi ca acasă. Primarul Constantin Niţu a demonstrat încă o dată că este un edil care face totul din suflet pentru horezeni, recitând o poezie a poetului Damian Ureche, care a trăit la Timişoara, dar care s-a născut în Slătioara în anul 1935 şi a încetat din viaţă în 1994, în Timişoara. Damian Ureche a scris o carte de versuri intitulată “Ulcioare de Horezu”. După deschiderea oficială, cei prezenţi au putut admira şi achiziţiona arta meşterilor populari din ţară şi din străinătate. Mii de oameni au călcat pragul târgului, au ascultat muzică, au vizionat ceramica din toate colţurile lumii şi şi-au achiziţionat câte un suvenir. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu festivitatea de premiere a concursului de creaţie.
Zeci de investiţii au fost realizate de primarul Constantin Niţu
În ultimii patru ani, primarul din Horezu, Constantin Niţu, a realizat mai multe proiecte sau obiective de investiţii, dintre care amintim: trei proiecte cu finanţare nerambursabilă Phare în valoare totală de peste 330.000 euro, implementate în nume propriu sau în parteneriat cu alte instituţii din judeţul Vâlcea, prin care a fost elaborat studiul de potenţial al micro-regiunii Horezu, s-a amenajat şi dotat Centrul de conferinţe din cadrul Casei de cultură Horezu, s-au rezolvat în mare parte problemele romilor din Romanii de sus – Săliştea şi Urşani cu privire la actele de identitate, de stare civilă şi de proprietate, s-a amenajat un centru de consiliere pentru romii din micro-regiune, a fost dotat Serviciul Voluntar Horezu pentru situaţii de urgenţă cu unelte, aparatură şi mijloace de intervenţie moderne; finalizarea proiectului SAPARD de reabilitare a drumului forestier Romanii de sus – Lunga pe o lungime de 8 km, proiect în valoare de aproape 1.200.000 euro. Proiectul a fost preluat de la vechea administraţie şi implementat de actuala administraţie, în luna octombrie 2009, recepţionându-se lucrările şi inaugurându-se tronsonul de drum reabilitat; semnarea, în luna octombrie 2008, a contractului de grant şi începerea implementării proiectului de reabilitare parţială a sistemului de alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 14,3 km şi care cuprinde conducta de apă brută sursa Romani pe o lungime de 725 m, realizarea legăturii dintre sistemele de alimentare cu apă dintre sursa Ifrimeşti şi sursa Romani pe o lungime de 1.150 m, legătura dintre Tănăseşti şi Urşani pe o lungime de 1.610 m, înlocuirea conductelor pe străzile Unirii, General Magheru, T. Vladimirescu, C. Brâncoveanu, Matei Basarab, Iancu Jianu, Al. Vlahuţă, Căpitan Maldăr, 1 Decembrie, N. Bălcescu şi Mănăstirii din satul Romanii de jos, alte reţele pe o lungime de 1.000 m; înfiinţarea şi dezvoltarea unor întreprinderi sociale, calificarea şi perfecţionarea forţei de muncă şi crearea a cel puţin 40 de locuri de muncă prin proiectul “I-DEALIS Incluziune şi Dezvoltare Economică în zonele alpine (montane şi sub-montane) din România, prin întreprinderi sociale” (valoarea proiectului este de 3.087.525 euro); două proiecte cu finanţare Phare, prin care au fost reabilitate şi modernizate străzile Scărişoara, Cătunului şi Bradului din satul Romanii de sus pe o lungime de 1 km, precum şi strada Urşani pe o lungime de 1,63 km (valoarea totală a celor două proiecte a fost de 440.000 euro); îndiguirea şi reabilitarea albiei pârâului Romani, intervenţie necesară pentru apărarea împotriva inundaţiilor a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţenilor cătunului Săliştea, derularea, în cadrul comunităţii, a unor activităţi informative de educaţie ecologică şi protecţie a mediului (proiectul a avut o valoare de 116.080 euro şi a fost finanţat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială; în cadrul Programului Operaţional Regional 2007ÔÇô2013, a fost depus proiectul “Dotarea Centrului de informare şi promovare turistică Horezu” (proiectul este în evaluare şi are o valoare totală de 360.000 lei); a fost dezvoltată şi reabilitată infrastructura turistică prin amenajarea străzii Unirii, dalarea spaţiilor pietonale şi refacerea iluminatului public, amenajarea aleilor pietonale şi a spaţiilor verzi în parcul central, construcţia şi dotarea unui modern centru de informare-documentare turistică şi spaţiu expoziţional de olărit şi amenajarea unei parcări adiacente centrului (proiectul, în valoare de 500.000 euro, a fost finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului); a fost reabilitat, cu executarea lucrărilor de artă şi asfaltare, drumul comunal DC 144 Râmeşti – Ifrimeşti pe o lungime de 2 km, lucrări efectuate în anul 2009, valoarea acestora ridicându-se la peste 1.000.000 lei; printr-un proiect în valoare de 470.235 lei a fost modernizată baza sportivă multifuncţională Treapt (lucrările au început în a doua parte a anului 2009 şi s-au finalizat în anul 2011, inaugurarea oficială având loc în luna aprilie 2012).