|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Emilian Frâncu, primul primar liberal al municipiului Râmnicu Vâlcea 

Vâlcenii au decis:

Emilian Frâncu, primul primar liberal al municipiului Râmnicu Vâlcea

• Gigi Matei, viceprimar sigur din partea PSD • Consilierii Eduard Vîrlan şi Bogdan Pruteanu se duelează pentru postul de viceprimar ce va reveni PNL-ului

Emilian Frâncu, candidatul USL la Primăria Râmnicu Vâlcea, a câştigat alegerile! Senatorul liberal Emilian Frâncu s-a impus categoric în faţa contracandidaţilor săi, fiind pe primul loc în majoritatea secţiilor de votare din municipiu. Și la Râmnicu Vâlcea, la fel ca la nivel naţional, a fost un vot politic, râmnicenii sancţionând PD-L pentru măsurile de austeritate nepopulare: tăieri de salarii şi pensii. Pe locul doi, s-a situat Eusebiu Veţeleanu ÔÇô UNPR şi pe trei fostul primar, Romeo Rădulescu – PDL. Imediat după aflarea rezultatelor, Emilian Frâncu a declarat: “Am câştigat, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Am câştigat exact ce ne-am propus, suntem o forţă. A fost foarte greu, s-a muncit enorm, am mers din casă în casă, am avut şi momente de cumpănă, le-am depăşit. Mă bucur că rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor, vom face totul pentru Râmnic şi râmniceni!”

ÔÇ¿Primarul Emilian Frâncu va avea de luptat, în primul rând, cu presiunile venite din partea colegilor de partid şi de alianţă, care s-au înscris deja pe listă la…ciolan. Senatorul va trebui să-şi tempereze colgii (în special cei din zona construcţiilor) care şi-auz împărţit deja sferele de “influenţăÔÇ£ în municipiu. Cu siguranţă, Emilian Frâncu va fi suficient de inteligent şi diplomat să evite situaţii neplăcute (de genul celor din trecutul Primăriei Râmnicu Vâlcea). În ceea ce priveşte cele două funcţii de viceprimar, mai mult ca sigur una va fi ocupată de Gigi Matei ÔÇô PSD. Pentru cea de-a doua se războiesc aprig consilierul local cu experienţă recunoscută în administraţia publică locală, Eduard Vîrlan, şi mai tânărul, dar ambiţiosul, Bogdan Pruteanu. Îi dorim succes în funcţie noului primar, Emilian Frâncu! 

Leave a Response