Casa lui Nicolae Bălcescu intră în reparaţii capitale
După o aşteptare de 4 ani
Casa lui Nicolae Bălcescu intră în reparaţii capitale
• valoarea lucrărilor se ridică la 2,6 miliarde
Acoperişul conacul Nicolae Bălcescu, situat în comuna cu acelaşi nume, intră în reparaţii capitale. Recent, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat proiectul de hotărâre privind reparaţia capitală a acoperişului acestei clădiri de patrimoniu. Deşi era prinsă în lista de investiţii încă de acum patru ani, de-abia în 2006 această lucrare va fi pusă în practică de autorităţi.
Obiectiv de patrimoniu
Memorialul Nicolae Bălcescu este constituit din Conacul Bălceştilor, Muzeul Memorial, Biserica din Lemn, parcul aflat î zonă, Centrul Documentar şi Expoziţia de Artă. Conacul Bălceştilor este o construcţie începută în anul 1824 şi finalizată în 1913. După ce a fost donat statului român în anul 1939, conacul a fost folosit între anii 1948 şi 1966 de către Uniunea Scriitorilor drept casă de creaţie. În anul 1966, aici s-a amenajat muzeul memorial Nicolae Bălcescu.
Reparaţii capitale
În ultima perioadă s-a constatat că acoperişul s-a deteriorat, permiţând infiltrarea apelor meteorice, ceea ce conduce la degradarea structurii de rezistenţă, respectiv a planşeului din lemn, a finisajelor – tencuielii, zugrăvelii şi a exponatelor de mare valoare aflate în patrimoniul muzeului.
Documentaţia tehnico-economică propune efectuarea reparaţiilor capitale la acoperiş, respectiv întocmirea elementelor de şarpantă din lemn în procent de 70%, precum şi înlocuirea în totalitate a învelitorii cu material ceramic. De asemenea, se va realiza termoizolaţie peste planşeu şi se vor monta jgheaburi şi burlane. În plus, vor fi refăcute tencuielile degradate ca urmare a infiltraţiilor de apă iar şarpanta va fi ignifugată. Valoarea totală a reparaţiilor se ridică la peste 2,6 miliarde lei.
• Octavian HERŢA