|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Alunecările de teren s-au accentuat din cauza ploilor 

Vâlcea a luat-o la vale

Alunecările de teren s-au accentuat din cauza ploilor

 În judeţul Vâlcea s-au accentuat în ultimele zile alunecările de teren din mai multe localităţi. Cele mai afectate sunt staţiunea Băile Olăneşti şi localitatea Berislăveşti. Conform evidenţei întocmite de Consiliul Judeţean Vâlcea s-au înregistrat alunecări periculoase de teren şi în localităţile Tetoiu, Oteşani, Alunu şi Sălătrucel, precum şi pe mai multe drumuri judeţene. Până acum au fost afectate de alunecărizeci de şosele şi case. Printre drumurile cele mai afectate se numără Drumul Judeţean 656 Băile Olănesti – Comanca, 677A, Drumul Judeţean 703 N, Drumul Judeţean 678, Drumul Judeţean 651, Drumul Judeţean 654, Drumul Judeţean 658 – Gura Văii Muereasca –  Frăsinei şi câteva drumuri comunale. Staţiunea cea mai afectată de alunecări este însă Băile Olăneşti. Datorită degradării drumului care face legătura între staţiune şi satele Comanca, Pietrişi şi Tisa peste 80 de familii pot rămâne oricând izolate. În zonă se circulă acum cu restricţie de greutate, pe un singur sens, iar dacă drumul va fi rupt complet 86 de familii pot rămâne izolate. Este permis doar accesul autovehiculelor cu o greutate de până la 1,5 tone.” – a spus primarul localităţii, Viorel Cioteanu. Alunecările de teren nu sunt o noutate pentru staţiunea Băile Olăneşti, unde sunt mai multe puncte periculoase. Pentru stabilizarea zonei dinspre Comanca ar fi nevoie de o investiţie de 13 miliarde de lei, bani pe care primarul speră să-i obţină de la guvern sau dintr-un împrumut. „Dacă nu primim bani de la Guvern vom contracta cel mai probabil un împrumut pentru a rezolva problema”, a mai spus primarul. În anul 2005 alunecările de teren au distrus în staţiune trei locuinţe şi au afectat Drumul Judeţean 656.

Leave a Response